Caută
Close this search box.

Muzeul satului – 81 de ani de traditie

Infiintat de cel ce-i poarta numele, Dimitrie Gusti, intemeietor al Şcolii de sociologie românească, filosof, ministru al învăţământului (între anii 1932-1933), şi preşedinte al Academiei Române (între 1944-1946), Muzeul Satului din Bucuresti alcatuieste o descriere adevarata a vietii de la sat pentru a fi inteleasa si apreciata.

Pe malul lacului Baneasa, in parcul Carol al II lea ( actualul parc Herastrau), pe o suprafata de 4500 metri patrati, in numai doua luni ale anului 1932 au fost achizitionate, dezasamblate, transportate si remontate case, anexe gospodaresti, biserici, mobilier, unelte, obiecte casnice; in total 33 de complexe autentice taranesti reconstruite cu ajutorul mesterilor zonelor din care au fost aduse. Toata cheltuiala a fost suportata de Fundatia Culturala Regala „Principele Carol” si a fost gandita de regizorul Victor Ion Popa.

La 10 mai 1936 a avut loc inaugurarea oficială a Muzeului Satului Românesc si pentru o perioada de 8 ani (intre 1940 si 1948) unele gospodarii au fost locuite de familii de refugiati bucovineni si basarabeni  dar s-a renuntat la aceasta initiativa dat fiind degradarea accelerata a obiectelor de patrimoniu.

In 1937 a fost inceputa si constructia Palatului Elisabeta in imediata apropiere de Muzeul satului, după un proiect realizat încă din anul 1930, de către arhitectul Duiliu Marcu, pentru Regina Elisabeta a Greciei, născută Principesă a României, prima fiică a Regelui Ferdinand I al României şi a Reginei Maria, soră a Regelui Carol al II-lea al României. Aceste lucrări au afectat şi câteva obiective ale Muzeului Satului, ducând, în cele din urmă, la dezafectarea a şase mori de vânt din Basarabia, a unei case de macedoneni, unei locuinţe din Caliacra, fiind, de asemenea distruse şi o moară plutitoare şi o cherhana.

Dupa 81 de ani de existenta, expoziţia permanentă ajunge la 123 de complexe distincte, totalizând 363 de monumente, cu un patrimoniu mobil de peste 50.000 obiecte. Este important pentru generatiile actuale sa cunoasca valori, istorie, origi culturale, sociale, identitati crestine, agricole, traditionale. O plimbare in Muzeul Satului nu este numai un refugiu din circuitul urban ci si un pas inapoi in timp, o lectie de istorie, de credinta, de evolutie a natiunii romane in esenta ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri