Caută
Close this search box.

O boală inexplicabilă face victime în Liberia

O boală misterioasă a răpit viața a 12 persoane în Liberia, în ultima săptămână, iar 21 de persoane sunt bolnave, inclusiv copii, al căror număr este însă necunoscut, atrage atenția Organizația Mondială a Sănătății (OMS) care nu are o explicație pentru această maladie.

Simptomele acestei boli misterioase, depistate până acum, sunt durerile de cap, diareea, voma și confuzia, potrivit Fadelei Chaib, purtător de cuvânt al OMS, potrivit CNN.

Toate persoanele bolnave, cu astfel de simptome, au fost imediat supuse testelor medicale specifice depistării unor boli precum Ebola, febra galbenă sau febra Lass, dar toate aceste ipoteze legate de factorul îmbolnăvirii s-au dovedit false.

Deocamdată, nu se cunoaște decât un element comun de conjunctură: majoritatea celor care s-au îmbolnăvit ar fi luat parte, pe 22 aprilie, la înmormântarea unui lider creștin.

„Pe 25 aprilie, am primit un telefon din Sinoe în legătură cu o serie de decese inexplicabile”, a declarat Sorbor George, un oficial din cadrul Ministerului Sănătății din Liberia, adăugând că un set de mostre au fost trimise Centrului pentru Control și Prevenirea Bolilor din SUA.

Un purtător de cuvânt din cadrul Centrului susține că „sincronizarea dintre evenimente, durata debutul bolii și momentul morții și rata mare de fatalitate în rândul copiilor, toate aceste sugerează ingestia sau expunerea la un element contagios”.

În prezent, bolnavii spitalizați sunt în stare stabilă, iar starea lor pare a se îmbunătăți.

În privința măsurilor de protecție, cadrele medicale folosesc același echipament utilizat în cazul bolnavilor de Ebola.

Liberia – alături de Republica Guineea și Sierra Leone – a fost epicentrul izbucnirii epidemiei de Ebola, care a infectat, începând cu 2013, aproximativ 28.600 de persoane și a ucis peste 11.300 de oameni în aceste trei țări.

sursa: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri