Caută
Close this search box.

Opt tineri chinezi vor locui un an în Lunar Palace, o capsulă auto-suficientă

China a început un proiect de locuinţă ştiinţifică pentru Lună, satelitul natural al Pământului. Timp de un an de zile, opt voluntari vor locui într-un laborator închis ermetic şi va trebui să se susţină singuri. Va fi o simulare în toată regula, cu întârzieri în comunicaţii şi complet fără niciun contact cu exteriorul. Singurul element care nu poate fi replicat este gravitaţia mult mai scăzută a Lunii.

Experimentul Lunar Palace sau Palatul Lunar se face cu participarea a opt absolvenţi ai Universităţii de Aeronautică şi Astronautică din Beijing. Ei sunt voluntarii care vor sta 365 de zile într-un spaţiu de numai 160 de metri pătraţi, relatează TVR.

„Unul dintre membrii echipei va răspunde de recolte de cereale, cum e grâul. Altul use va ocupa de legume. Un altul va monitoriza starea de sănătate a tuturor voluntarilor, încă unul va avea grijă de obiectele şi proviziile dinăuntru. În sarcina mea o să cadă tratarea deşeurilor solide, a urinei, tocarea paielor, treierarea grâului, procesarea mâncării şi alte sarcini”, explică unul dintre voluntari.

Nu este nici pe departe un palat, cum îi spune numele, dar Lunar Palace este primul sistem aşa-numit bioregenerativ din China şi al treilea din lume. Capsula a fost terminată acum câţiva ani şi de atunci au avut loc numeroase experimente. În cel mai recent, trei volntari au locuit înăuntru timp de 100 de zile.

“Înainte de Lunar Palace 1, Rusia şi SUA au dezvoltat sisteme bioregenerative pe două niveluri – oameni şi plante. Noi am construit unul pe patru niveluri, care implică plante, animale, microorganisme şi animale, un sistem mult mai stabil în condiţii de izolare totală. Este de departe singurul de acest fel din lume”, precizează Liu Hong, proiectantul-şef al capsulei Lunar Palace.

China şi-a declarat de mult ambiţiile de explorare a Lunii. În 2013 a reuşit să trimită pe satelitul nostru natural un vehicul robotizat, iar anul acesta are planificată o misiune de colectare de probe. Beijingul estimează că primul chinez va pune piciorul pe Lună peste mai puţin de zece ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri