Caută
Close this search box.

Papa Francisc va veni “aproape sigur anul viitor” în România

 

Arhiepiscopul Romano-Catolic de București, Ioan Robu, s-a declarat optimist în ceea ce privește vizita Suveranului Pontif în cursul anului viitor, în România, moment ce ar putea coincide cu evenimentul de beatificare a șapte episcopi ai Bisericii Greco-Catolice din țara noastră care au murit în închisorile comuniste.

Monseniorul Robu a declarat, vineri, la Cluj, într-o conferință de presă, că Papa Francisc a primit până în prezent trei invitații de vizitare a României — din partea Președinției, a Patriarhiei Române, precum și din partea Conferinței Episcopilor Catolici, relatează Agerpres.

”Nu știm când va veni, dar suntem aproape siguri că va veni anul viitor. Am putea să vedem legătura care există între vizita Papei și beatificarea episcopilor greco-catolici pentru că nu știm când va veni Sfântul Părinte, dar credem că va fi de acord Suveranul Pontif să facă această beatificare odată cu vizita în România. Eventualele întârzieri în procesul de pregătire a beatificării la Roma pot fi grăbite dacă vizita Papei Francisc va avea un termen exact. Atunci se vor pune de acord ca tot ceea ce înseamnă proces de beatificare să fie făcut într-un timp mai scurt”, a spus arhiepiscopul Robu.

La rândul său, episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a precizat că dosarele privind beatificarea celor șapte episcopi greco-catolici ar trebui să intre curând ”pe masa cardinalilor”.

”Până când nu vor intra pe masa cardinalilor aceste dosare nu putem calcula un timp. Acolo, la Vatican, cauza este în lucru, este vorba despre șapte episcopi, nu de unul, și este foarte complexă, atâta timp cât mai sunt dovezi care apar pentru a demonstra beatificarea. Până nu se încheie această parte nu putem face o previziune”, a afirmat PS Florentin Crihălmeanu.

Cei doi înalți prelați au participat, în perioada 3 — 5 mai, la Cluj-Napoca, la Conferința Episcopilor Catolici din România, unde au fost abordate teme care au vizat și vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în România sau sfințirea Catedralei din Piața Cipariu din Cluj-Napoca, dedicată Martirilor și Mărturisitorilor secolului al XX-lea.

Un alt subiect de actualitate a fost pregătirea momentului beatificării Servilor lui Dumnezeu: Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu, episcopi morți în faimă de martiri sub regimul comunist între anii 1950-1970.

La Conferința Episcopilor Catolici au participat 15 episcopi din toate diecezele și eparhiile din țară, romano și greco-catolice, episcopul romano-catolic de Chișinău, Anton Coșa, precum și arhiepiscopul Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri