Caută
Close this search box.

Peste 2.000 de persoane, evacuate dintr-un cartier rebel al Damascului

 

Peste 2.000 de civili și insurgenți au fost evacuați duminică din al treilea cartier rebel al Damascului, a anunțat presa de stat, un pas suplimentar spre obiectivul regimului de a eradica orice prezență rebelă în capitală, transmite AFP.

Evacuările din cartierul Qaboun au avut loc după cele din alte două cartiere rebele, Barzeh și Tishreen, aflate din 2012 sub controlul opozanților președintelui Bashar Al-Assad.

„Prima fază a acordului în cartierul Qaboun s-a încheiat cu plecarea a 2.289 de persoane, dintre care 1.058 de indivizi înarmați”, a afirmat guvernatorul orașului Damasc, Beshr Assaban, citat de agenția siriană de presă Sana.

Evacuarea a avut ca obiectiv „să pună capăt oricărei prezența armate în cartier”, a adăugat el.

Un corespondent al agenției France Presse aflat duminică în interiorul cartierului Qaboun a văzut numeroase autobuze albe transportând rebeli și familiile acestora.

Cu începere de miercuri, trupele regimului au avansat în Qaboun și au reușit, sâmbătă, „să încercuiască zeci de indivizi înarmați și să îi constrângă ca să se predea și să depună armele”, a informat o sursă din cadrul Forțelor de apărare națională (FDN), o miliție fidelă regimului.

Vineri, peste 1.200 de civili și rebeli evacuați vineri din cartierele Barzeh și Tishreen au fost transportați în direcția Idlib, controlată de insurgenți.

În afară de Barzeh, Tishreen și Qaboun, rebelii mai sunt prezenți în alte trei cartiere din capitala Siriei: Jobar, Yarmouk și Tadamon.

ONU a denunțat aceste evacuări ca „deplasări forțate”, opoziția siriană calificând-le drept „crime împotriva umanității”.

Peste 320.000 de persoane și-au pierdut viața în Siria de la declanșarea revoltei împotriva regimului în 2011.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri