Joi, 11 mai, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului a avut loc o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost premiate rezultatele remarcabile ale tinerilor sahişti din România, deveniţi campioni mondiali în competiţia ce le-a pus în valoare performanţa şi munca asiduuă, Campionatul Mondial Şcolar de Şah.

Campionatul, ajuns la cea de-a XIII-a ediţie, s-a desfăşurat la Iaşi în perioada  21-30 aprilie, fiind organizat de de Asociaţia Judeţeană de Şah Iaşi, FIDE şi Federaţia Română de Şah.

Evenimentul s-a desfăşurat pentru a doua oară în istoria sa în oraşul Iaşi şi a reunit 576 de jucători din 41 de ţări ale lumii.

România a obţinut 6 medalii, dintre care aur prin Miruna-Daria Lehaci (CS Politehnica Iaşi).

O medalie de argint a fost obţinută la categoria 11 ani băieţi de Robert-Ionuţ Creangă (CS Universitar de Şah Bucureşti).

Cele 4 medalii de bronz au revenit jucătorilor: Teodor-Cosmin Nedelcu (Clubul de şah Orizont 64 din Brăila) la băieţi 11 ani, Mihnea-Ionuţ Ognean (CSS Tg. Mureş) – la băieţi 13 ani, George Stoleriu (CS Politehnica Iaşi) – la băieţi 15 ani şi Mălina-Andreea Aciu (CSM Focşani 2007) – la fete 15 ani.

La conferinţa de presă, desfăşurată joi de la ora 13:00 în sediul MTS, la sala Nadia Comăneci, au fost prezenţi membrii Federaţiei Române de Şah prin Preşedintele Sorin Avram Iacoban, Secretarul General al Federaţiei Române de Şah, Vladimir Danilov şi Ionuţ Dobronouţeanu, Preşedinte adjunct al Federaţiei Europene de Şah.

La eveniment era invitat şi Marius Duncă, ministrul Tineretului şi Sportului, dar care nu a mai reuşit să ajungă, în locul lui desemnându-l pe secretarul de stat Cosmin-Răzvan Butuză.

Ziaristul Aristotel Bunescu a prezentat acest eveniment, reuşind să concentrze atenţia în primul rând pe felicitările, prezentarea tinerilor campioni mondiali şi recunoaşterea meritelor acestora.

Sorin Avram Iacoban, preşedintele Federaţiei Române de Şah a declarat: „Felicit încă o dată aceşti copii frumoşi şi sârguincioşi care au făcut o adevărată performanţă în şahul românesc dar în acelaşi timp mulţumesc şi tuturor celor care au fost în spatele aceastei performanţe şi aici mă refer la domnii antrenori şi la părinţi. Părinţii sunt foarte importanţi şi ei întotdeauna îşi susţin copiii pentru performanţă. Vă mulţumesc mult tuturor, pentru că numai în echipă se poate face performanţă. Ne dorim ca şahul juvenil şi sportul românesc în general să performeze în continuare, şi iată că am făcut un pas important către marea performanţă.”

Parte din mesajul ministrului Marius Duncă, transmis prin secretarul de stat desemnat să ia parte la eveniment în lipsa sa, a fost următorul: “ Mă bucur că avem prilejul să organizăm astăzi o conferinţă de presă prin care să recunoaştem meritele campionilor noştri şi să le promovăm pentru a deveni exemple pentru cât mai mulţi copii şi tineri. Astăzi avem onoarea de a felicita campioni ai sportului minţii, tineri şahişti români care au demonstrat că au capacitatea de a se confrunta şi cu alţi şahişti ai lumii. Ei merită toată aprecierea, respectul şi sprijinul nostru.”

Tinerii campioni au adresat, pe rând, cuvinte sincere de mulţumire, în primul rând părinţilor lor care i-au susţinut necontenit, antrenorilor, Federaţiei Române de Şah şi tuturor celor care au sprijinit acest Campionat. Micuţii au povestit cum şahul este parte din viaţa lor şi au precizat cu toţii că îşi doresc în continuare să performeze şi să ne reprezinte ţara cu mândrie în acest sport al minţii.

Referitor la proiectele viitoare privind susţinerea performanţei în şahul românesc, preşedintele Federaţiei Române de Şah, Sorin Avram Iacobanu, a declarat pentru MagnaNews:

„Orice preşedinte de Federaţie îţi doreşte performanţa. Numai că îngredientele performanţei sunt mai multe. În primul rând îţi trebuie o bază de selecţie, pe care multe Federaţii nu o au. Noi ne-am creat-o (n.r. baza de selecţie) prin faptul că am introdus şahul în şcoală ca materie opţională din 2014 şi cu mult timp înainte, în particular, în grădiniţele şi şcolile din România se practică şahul. După care, e foarte importantă organizarea evenimentelor interne, într-o manieră foarte bună pentru a veni cât mai multă lume. Şi un alt aspect foarte important este găsirea sumelor financiare în cadrul Federaţiei Române de Şah, împreună cu cluburile sportive, să îi putem trimite (n.r. pe maeştrii de şah) la turneele puternice din afară.

Onny Sîrbu: În prezent se lucrează la obţinerea metodelor de  finanţare, sau la ce mai exact?

Sorin Avram Iacoban: În prezent se lucrează la un Centru de performanţă în care vom aduce un antrenor, 2, 3, (internaţionali) iar copiii vor sta acolo cel puţin 6 luni pe an, vor lua masa acolo, vor merge la şcoală în acelaşi loc, dar în fiecare zi, cel puţin 4-5 ore vor face şah de performanţă. Pentru că astea sunt ingredientele performanţei. Avem o mare problemă cu şahul, dar şi în sport în general: în momentul în care copiii ajung la 12-13 ani se lasă de şah şi se duc la şcoală. Normal, dealtfel. Ei, este o discuţie intensă cu părinţii de a-i convinge să îi lase şah la un nivel intens; să facă şi şcoală dar pentru performanţă este nevoie de o dedicare la nivel intens. Noi ne dorim din toamnă să reuşim cu înfiinţarea acestui Centru şi sperăm să reuşim.”

Galerie foto:

123 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 4 =