Şeful Clinicii de Hematologie a Spitalului „Filantropia” Craiova, doctorul Dragoş Gabriel Găman, a fost demis de conducerea unităţii medicale, în urma unei anchete interne care a vizat modul în care s-au efectuat transfuziile sanguine după care doi pacienţi au murit.

Directorul medical al Spitalului Municipal „Filantropia”, dr. Lorena Dijmărescu, a declarat, marţi, că doctorul Dragoş Găman a fost demis începând cu data de 1 mai, pentru că nu şi-a îndeplinit atribuţiile, arată Mediafax.

Potrivit aceleiaşi surse, în urma anchetei interne, şi asistentul-şef al secţiei a fost suspendat din funcţie pe o perioadă de două luni, iar asistentele care au lucrat pe tura respectivă au fost sancţionate pentru că nu şi-au îndeplinit procedurile privind înscrisurile de pe foaia de observaţie a pacienţilor.

În acelaşi timp, ancheta procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova continuă în acest caz.

„Organele de cercetare penală au fost sesizate de către Spitalul Clinic Municipal Filantropia despre faptul că în noaptea de 24/25.02.2017, în unitatea spitalicească a survenit decesul a doi pacienţi: S.E., de 81 ani, decedată în clinica de Hematologie în data de 24.02.2017, ora 23 şi S.D., de 64 ani, decedat în Serviciul ATI în data de 25.02.2017, ora 02.10. În cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală conform art.192 C.Pen.”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului local.

Potrivit procurorilor, în urma efectuării necropsiei, s-a concluzionat că femeia de 81 ani, a decedat în urma unei insuficienţe cardio-circulatorii, infarct miocardic, iar bărbatul de 64 ani a decedat după insuficienţă cardio-respiratorie, leucemie acută mieloblastică post sindrom mielodisplazic.

Cei doi doi pacienţi ai Spitalului „Filantropia” din Craiova au murit, în urmă cu două luni, în urma unor transfuzii sanguine, iar alţi patru au avut reacţii adverse, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, dar şi Poliţia deschizând anchete în acest caz.

Pentru că a constatat mai multe nereguli la unitatea medicală, DSP Dolj a aplicat sancţiuni. Astfel, Spitalul Municipal „Filantropia” a fost amendat cu suma de 25.000 lei, iar medicul care a fost de gardă, precum şi asistentele, cu câte o mie de lei.

226 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here