Locul este deja celebru și a fost amenajat, după anul 2000, pentru a putea fi vizitat. Oamenii vin, se roagă, unii se încarcă de energii dacice, fiecare după cum crede de cuviință. Totul, însă, sub sceptrul pericolului, se poate întâmpla oricând o tragedie, e un fel de rugăciune la ruleta rusească la Templul Ursitelor.
Probabil că de aceea se și numește Templul Ursitelor, adică cum îți este scris, așa se întâmplă. Unii spun despre această grotă cu mai multe încăperi că este un sanctuar predacic, al unui cult străvechi, alții că este dacic, iar oficial, conform Listei Monumentelor Istorice, este este o mănăstire rupestră din secolul al XVIII-lea, acoperită, acum, cu o prelată – după renovările care s-au desfășurat și se desfășoară la acest obiectiv.
Drumul care duce la acest obiectiv este afaltat, iar templul are două parcaje, unul jos, în apropierea obiectivului, iar celălalt sus, pe platoul din apropierea schitului construit în ultimii ani.
Templul Ursitelor este un loc de pelerinaj
În grota cu mai multe încăperi întunecoase este o linişte plăcută. Doar dintr-un colţ se aude o şoaptă repetată cu încăpăţânare: ”Lipiţi-vă de pereţi! Lipiţi-vă de pereţi!” O femeie care stă cu mâinile întinse ca să se încarce cu energiile cosmice, speciale, care, se zice, impregnjează templul, indică vizitatorilor care este metoda eficientă de a capta aceste puteri speciale la maximum. Oamenii, speriaţi, se feresc, iar doamna energetician îi dojeneşte, ”nu înţelege lumea…” şi îşi continuă meditaţia cu mâinile întinse. Un cuplu înfige cu înfrigurare un bilet în crăpăturile templului, cereri către Divinitate, de noroc, de sănătate etc. apoi iese repede! Afară, lume multă, copiii se joacă printre stâncile unde se anunţă oficial că aici este un loc sfânt. Pe o piatră, sfântă, desigur, scrie că pe aici au trecut Costel şi Alina.
Templul Ursitelor este un loc de pelerinaj în devenire şi are norocul să fie aproape de Mănăstirea Sâmbăta. Dacă ar exista în zonă şi o ofertă de cazare serioasă, ar fi mult mai bine! Pentru cei care, desigur, scapă de ”bucăţile de stâncă” ce pot cădea din tavanul Templului Ursitelor – aşa cum indică anunţul oficial de al intrarea în obiectivul turistic.