Caută
Close this search box.

Un poliţist este anchetat pentru că a postat imagini cu un gândac, fără acordul şefilor. VIDEO

Agent-şef adjunct de poliţie Chivu Adrian Cristinel, de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman, este cercetat disciplinar şi riscă sancţionarea pentru că a filmat un gândac în sediul Centrului Operaţional. Sindicatul „Diamantul” a sesizat cazul agentului din Teleorman ministrului Carmen Dan.

Imaginile în care un gândac se plimbă nestingherit pe un telefon dintr-un birou de poliţie au apărut pe pagina de Facebook a Sindicatului Poliţiştilor din România ”Diamantul” în luna februarie 2017. În comentariul care însoţeşte imaginile, SPR ”Diamantul” atrage atenţia asupra condiţiilor de lucru mizere de la IPJ Teleorman:

” După ce că sunt furaţi la salariu prin neacordarea drepturilor salariale (potrivit HG nr. 1/2017), poliţiştii sunt obligaţi să muncească în cocini, spaţii insalubre în care nici cel mai sărac ţăran nu şi-ar ţine animalul domestic. Dispeceratul IPJ Tr colcăie de gândaci (carcalaci – denumire populară)”.

La aproximativ o lună de la apariţia imaginilor, agentul care le-a filmat şi care este singurul reprezentat al SPR ”Diamantul” în Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman a primit o înştiinţare din partea superiorilor de la IPJ prin care a fost chemat la sediu pentru „aducerea la cunoştinţă a materialului de sesizare şi solicitarea de rapoarte explicative în legătură cu cercetarea disciplinară, având ca obiect fapte ce pot constitui abateri disciplinare, constând în aceea că ar fi efectuat fotografii, fără avizare în interiorul unei zone de securitate administrativă a Centrului Operaţional care la data de 18.02.2017 au fost postate de pagina de Facebook a Sindicatului Poliţiştilor din România ”Diamantul”, potrivit adevarul.ro.

În vreme ce poliţistul este cercetat la dispoziţia conducerii IPJ Teleorman, Sindicatul ”Diamantul” a dus cazul în atenţia ministrului Carmen Daniela Dan. Într-o adresă înaintată către Ministerul Afacerilor Interne , SPR ”Diamantul” semnalează :

”Membrul nostru de sindicat, dl. Chivu Adrian Cristinel, a fost înştiinţat de lucrător ai serviciului control intern, dl. Neaţă Dan, că este supus unei cercetări disciplinare pentru „apariţia pe pagina de FaceBook a sindicatului „Diamantul” de imagini din „interiorul unei zone de securitate/administrativă a Centrului Operaţional”.Cu respect vă învederăm că dl. Chivu Adrian Cristinel este unicul membru al SPR „Diamantul” din instituţia IPJ Teleorman iar cercetarea disciplinară îl vizează exclusiv pe acesta, nicidecum colectivul compartimentului dispecerat or al Cabinetului IPJ Tr. Din aceste considerente, apreciem că cercetarea disciplinară dispusă împotriva membrului nostru de sindicat reprezintă o gravă încălcare a art. 11 al Convenţiei EDO coroborat cu art. 9, 40 Constituţie şi ale Legii nr. 62/2011”. SPR ”Diamantul” consideră că cercetarea asupra agentului din Teleorman care a postat imaginile cu gândacul constituie un abuz.

 

FOTO: Facebook

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri