Caută
Close this search box.

Cu Tramvaiul Copiilor prin Capitală

Un tramvai special numit Tramvaiul Copiilor va oferi celor mici şi părinţilor bucuria de a face o plimbare joi, 1 iunie, între orele 11:00 şi 15:00 alături de voluntari și bibliotecari care le vor citi povești sau vor desena, iar la finalul călătoriei copiii vor primi în dar o revistă și o carte.

Acesta este un proiect derulat cu ocazia Zilei Copilului de către Regia Autonomă de Transport București (RATB) și Biblioteca Metropolitană București (BMB).

Tramvaiul Copiilor va circula pe traseul Depoul Dudești, Șoseaua Mihai Bravu, Șoseaua Ștefan cel Mare, Bulevardul Iancu de Hunedoara, Piața Victoriei, Pod Basarab, Șura Mare, Gh. Șincai, Depoul Dudești și apoi, în continuare, pe Șoseaua Mihai Bravu, pe aceeași linie circulară, potrivit unui comunicat de presă al RATB.

„Copiii și însoțitorii lor vor beneficia de o plimbare cu acest tramvai, unde voluntari și bibliotecari le vor citi micuților scurte fragmente din povești, vor desena, imaginându-și împreună cum va arăta Bucureștiul în viitor. La coborâre, copiii vor primi în dar câte o revistă ‘Ghidul poznaș’ și câte o carte, de la partenerii BMB”, mai precizează regia.

Tramvaiul Copiilor va efectua două curse: plecarea, la ora 11:00, din Depoul Dudești, urmând să aibă două stații, la Piața Hurmuzachi (Pasajul Muncii) și la Bucur-Obor, după care va circula fără oprire până la terminalul Șura Mare. Returul, cu a doua serie de copii, va avea o stație la Colegiul Național Gh. Șincai și va continua fără oprire până la Depoul Dudești. De aici, plecarea în a doua cursă va avea loc la ora 13:15.

Cei interesați sunt așteptați la Depoul Dudești, unde vor putea vedea și tramvaiele de epocă deținute de RATB.

sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri