Caută
Close this search box.

De ce este interzis, în Liban, filmul „Wonder Woman”

Superproducția americană „Wonder Woman” a primit interdicție de difuzare în Liban, au anunțat miercuri autoritățile din această țară, informează DPA.

Motivul pentru care filmul acesta este interzis în Liban este dat de faptul că actrița distribuită în rolul principal, Gal Gadot, este israeliancă.

O campanie anti-Israel desfășurată recent în Liban a salutat decizia Ministerului de Interne de a interzice filmul în cinematografele din această țară.

„Felicitări Libanului, Palestinei. Felicitări pentru rezistență”, a scris Samah Idriss, fondatoare a Campaniei de boicotare a susținătorilor Israelului în Liban, pe pagina sa de Facebook.

Actrița din rolul principal, care a câștigat titlul de Miss Israel în 2004 înainte de a începe să joace în filme, a efectuat doi ani de serviciu militar obligatoriu în armata israeliană.

Marți, Ministerul Economiei și Comerțului a anunțat că întocmește o cerere oficială către Directoratul general de securitate, o agenție de informații, pentru a interzice difuzarea publică a filmului, care inițial urma să fie lansat miercuri în cinematografele libaneze.

Libanul este oficial în stare de război cu Israelul și a boicotat produsele israeliene timp de decenii. De asemenea, libanezii nu pot călători în Israel și nu pot avea contacte cu cetățenii israelieni.

sursa: agerpres.ro

Trailer Wonder Woman:

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri