Caută
Close this search box.

Miza reală a marelui duel Halep-Pliskova de la Roland Garros e locul 1 mondial

Simona Halep (nr.4 WTA) și Karolina Pliskova (nr.3) se vor duela joi în semifinala turneului de la Roland Garros, pe arena centrală, cu începere de la ora 18, în funcție și de durata celeilalte semifinale. Ele se vor lupta nu numai pentru intrarea în finala prestigiosului turneu – unul din cele mai mari 4 ale Lumii – ci și, mai ales, caz unic în carierele ambelor jucătoare, pentru șansa de neratat de a deveni numărul 1 mondial în clasamentul oficial WTA.

Pentru Simona este absolut necesar să câștige turneul de la Roland Garros pentru a o detrona pe Angelique Kerber (Germania) de pe locul 1, in timp ce sportivei din Cehia ii este suficient doar să o învingă pe Halep  pentru a deveni cea mai bună jucătoare de tenis a planetei.

În ambele cazuri, ascensiunea pe locul 1 mondial ar fi o premieră absolută în carieră, atât Halep, cât și Herber, neurcând vreodată pe treapta cea mai înaltă a ierarhiei.

Palmaresul îi este net favorabil Simonei Halep, care conduce cu 4-1 în întâlnirile directe de până acum cu Karolina Pliskova. Iată rezultatele:
2015, Dubai: 6-4, 7-6 pentru Halep;
2015, Indian Wells: 6-4, 6-4 pentru Halep;
2016, Sydney: 6-4, 7-5 pentru Halep;
2016, FED CUP: 6-7, 6-4, 6-2 pentru Pliskova;
2016, Canada: 6-3, 6-3 pentru Halep.

Tot joi, dar de la 4 p.m., tot pe arena Philippe-Chatrier, se va disputa cealaltă semifinală, între Jelena Ostapenko din Letonia (47 WTA) si Timea Bacsinszky din Elveția (31 WTA).

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri