Caută
Close this search box.

Criza și piața neagră a medicamentelor îi expune cel mai mult pe bolnavii de cancer

Criza de medicamente cauzată de exportul paralel şi de retragerea multor produse ieftine dă apă la moară comerţului ilegal. Iar internetul este raiul speculanților. Se vând, în primul rând, medicamente pentru bolnavii de cancer. Iar riscrurile sunt imense, arată prima monitorizare din România a comerţului online cu medicamente din surse necontrolate. Pacienții își pun viața în pericol, iar vânzătorii riscă închisoarea.

La Institutul Oncologic din Bucureşti lipsesc acum zece medicamente, care nu au mai fost aduse în ţară. Sunt esențiale pentru bolnavii de cancer mamar, colorectal sau de sânge.

Şi în alte spitale din ţară lipsesc medicamente. Oficialii spun însă că pot fi cerute din alte părți.

Disperaţi, bolnavii de cancer caută oriunde o soluţie. Chiar şi pe Internet. Sursa, compoziţia şi depozitarea nu sunt însă controlate acolo. Unele conţin mercur, uraniu, chiar otravă de şoareci.

O agenţie de monitorizare a găsit, în ultimul an, peste 2600 de anunţuri de vânzare/cumpărare pentru produsele din programul de oncologie. Peste 600 vizau medicamente din lista de discontinuităţi de la Agenţia Medicamentului, majoritatea pentru mielom multiplu, limfom, disfuncţie erectilă sau anti-coagulante. Au fost găsite anunţuri şi pentru vaccinuri.

Orice abatere de la specificaţii înseamnă degradare, are legătură directă cu eficacitatea și cu reacţiile adverse.

Traficanţii cumpără orice, inclusiv medicamente rămase de la cei decedaţi, dar şi de la unii care primesc gratis tratamentul.

Sunt multe dosare penale pentru comerţ ilegal cu medicamente. La un singur caz, poliţia economică a găsit 300 de mii de euro şi steroizi contrafăcuţi de peste 250 de mii de euro.

Cei care vând ilegal medicamente riscă să facă închisoare pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri