Caută
Close this search box.

În sectorul 6 nu se dă luni bacalaureatul! Este așteptată și provincia

Profesorii de la școlile din Sectorul 6 al Capitalei, membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), vor intra luni în grevă, nemulțumiti de Legea salarizarii, a declarat duminică, pentru News.ro, președintele FSLI, Simion Hăncescu, precizând că încă nu s-a luat o decizie la nivel național privind organizarea unui protest, în condițiile în care nu a fost centralizată situația de la toate filialele.

Simion Hancescu a precizat că profesorii din unitățile de învățământ din Sectorul 6 al Capitalei vor intra în grevă, urmând ca sindicatele din celelalte zone ale țării să decida luni ce formă de protest vor aborda.

Profesorii sunt nemulțumiți de poziționarea salariaților din învățământ în partea inferioară a grilei de salarizare, de neacordarea majorării de 20% anunțată în programul de guvernare, lipsa din bugetul pe 2017 a sumelor necesare pentru plata sentințelor judecătorești, neadoptarea de către Parlament a inițiativei legislative privind posibilitatea pensionării cadrelor didactice cu trei ani înainte de împlinirea vârstei, fără diminuarea cuantumului pensiei, dar și de „modul de calcul abuziv al drepturilor salariale suplimentare pentru personalul din învățământ”.

”În principiu se va amâna Bacalaureatul”…

Ce se va întâmpla dacă toți profesorii din România vor opta luni pentru grevă? Marius Ovidiu Nistor (foto), președintele Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, pentru MagnaNews: ”Nu știu, doar cei implicați pot răspunde”.
Vlad Ștefan, Președintele Consiliului Național al Elevilor, pentru MagnaNews: ”În principiu se va amâna Bacalaureatul, însă mă gândesc că Ministerul va gestiona corespunzător situația. Noi mâine vom reveni cu un comunicat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri