Caută
Close this search box.

Trenurile vor avea întârzieri de luni, dacă tranzitează stația Ploiești Sud

Trenurile care tranzitează stația Ploiești Sud vor înregistra întârzieri în perioada 12 – 26 iunie, motivul fiind executarea unor lucrări, se arată într-un comunicat de presă al CFR SA remis vineri.

‘CFR informează că în perioada 12 iunie — 26 iunie 2017 se vor executa lucrări de realizare a unei joncțiuni (legături) între fir I Ramificația Ploiești Triaj — Ploiești Sud și fir II Marfă Ploiești Triaj — Ploiești Sud. Menționăm faptul că se vor înregistra întârzieri în graficul de circulație al trenurilor care tranzitează această zonă, ca urmare a închiderii și scoaterii de sub tensiune a firului I de circulație, urmând ca circulația să se realizeze pe celălalt fir (cu implicații datorită așteptării pentru înscrierea în circulație a trenurilor)’, se arată în document.

CFR SA recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre orele de sosire sau de plecare a trenurilor în stațiile CF sau la numărul de telefon 021/9521.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri