Caută
Close this search box.

Londra. Poliţia anunţă că bilanţul incendiului de la Grenfell Tower a ajuns la 79 de morţi

Bilanţul incendiului de la o clădire de apartamente din Londra a ajuns la 79 de morţi, a anunţat un oficial din cadrul Poliţiei Metropolitane, care a precizat că această cifră include şi persoanele dispărute, dar despre care se crede că sunt decedate, informează agenţia de ştiri Bloomberg.

Stuart Cundy, oficial din cadrul Scotland Yard, a declarat că bilanţul ar putea fi revizuit în cursul anchetei privind incendiul de la Londra.

Bilanţul anterior era de 58 de morţi şi câteva zeci de persoane dispărute.

„Este greu de descris câte distrugeri a cauzat focul”, a declarat Cundy, care a adăugat că „realitatea groaznică” este că există posibilitatea ca unele victime să nu poată fi identificate.

Operaţiunile de căutare a victimelor ar putea dura „săptâmâni”, a declarat Dany Cotton, şeful Brigăzii de Pompieri din Londra.

Un incendiu a izbucnit la o clădire de apartamente cu 24 de etaje, din vestul Londrei, Grenfell Tower.

Pompierii au verificat aproape toate etajele clădirii şi încearcă să afle cauzele producerii incendiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri