Nouă oameni de paie așezați la o masă, unul mai sus decât ceilalți, în Piața Victoriei, luni, 19 iunie 2017. Se întâmplă ceva cu manifestațiile?, întrebăm. Nu, este doar o scenă a spectacolului ”Călătoria” a teatrului Nottara, care se joacă itinerant.
Prima scenă se joacă o jumătate de oră la Nottara, apoi un autobuz cu etaj ia 40 de spectatori și actorii joacă a doua scenă, în drum spre Piața Victoriei. Acolo se dau toți jos, se mai joacă o scenă, apoi se urcă din nou în autobuz, unde se joacă scena patru. La Arcul de Triumf se dau din nou jos, pentru următoarea scenă, apoi se urcă înapoi pentru scena șase, pentru a coborî din nou din vehicul pentru scena șapte, tot la Piața Victoriei. Urmează scena opt în autobuz, iar scena finală se va juca din nou la Nottara.
”Filmul” piesei
Într-o noapte, unui Ceasornicar îi cade în curte o elice. Omul e derutat. Dar e sfătuit să-şi îndure… elicea şi din acel moment nu se mai teme de nimic din ce ar fi să i se mai întâmple. Însă, la scurt timp, elicea îi e furată. De-atunci, Ceasornicarul începe să rătăcească prin oraş. Rătăceşte, rătăceşte şi nu mai nimereşte acasă. După mult timp se regăseşte cu Fiul său, şi el rătăcitor. Împreună caută drumul spre locuinţa lor de demult, spre locul/paradisul lor pierdut. Începe astfel o călătorie dificilă; cei doi trec din nou (înainte? înapoi?) prin punctele nodale ale rătăcirilor; sunt însoţiţi în această călătorie-terapie de un grup histrionic. Trec astfel, împreună, pe la cabinete speciale, ateliere modeste şi chiar pe la „baluri electorale”.
E o altfel de odisee… sau o trecere prin infern (unul deloc terifiant, dimpotrivă, umil)… sau o anamneză… o încercare de recuperare a timpului pierdut… o luare de bun-rămas? Cine ştie? Montarea pune spectatorul la încercare… cu convingerea că, el, publicul, e un musafir care are dreptul la propriile sale analogii, la deschideri reale spre propriul său imaginar. Spectacolul fiind unul… muzical, pe versurile nostime ale lui Constantin Abăluţă şi pe muzica originală a lui Ioan Dobrinescu, nu ar trebui să mire pe (mai) nimeni că ne trimite spre călătoria lui Orfeu. Şi toate acestea trebuie să se întâmple… ca Ceasornicarul să fie, într-un fel sau altul, salvat. Şi nu se ştie dacă asta e mult sau puţin. Scenariul alcătuit (de regizorul Gavriil Pinte), după proze şi câteva poeme (cele mai multe şi ele în proză) ale lui Constantin Abăluţă, le va aminti unora de umorul unui Daniil Harms sau al lui Urmuz-Demetru-Demetrescu-Buzău.
