Caută
Close this search box.

Orban: Li s-au oferit posturi de miniştri unor colegi din PNL pentru a vota moţiunea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat la postul B1 că lideri ai PSD şi ALDE au încercat să convingă parlamentari liberali să voteze moţiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu, inclusiv cu promisiunea că vor primi portofolii de miniştri în viitorul guvern PSD-ALDE.

”S-au dat telefoane, s-au făcut oferte, s-au făcut presiuni. Inclusiv liderul ALDE a ajuns să dea telefoane şi să facă oferte (…) Li s-au oferit unor colegi de-ai noştri posturi de miniştri, de preşedinţi de filială”, a declarat Orban.

În legătură cu speculaţiile legate de susţinerea moţiunii de către unii liberali, Orban a spus că nu există acest pericol. ”Sunt spuse ale unor lideri PSD şi ALDE. Am vorbit personal cu toţi parlamentarii PNL, iar atitudinea lor a fost clară”, a mai spus Orban.

”Bătăliile se câştigă pe câmpul de luptă, nu părăsindu-l. Oamenii ne-au votat ca să le apărăm interesele. Suntem prezenţi pentru a împiedica fraudarea voturilor şi pentru a ne exprima poziţia critică faţă de aceste două capete ale hidrei, Dragnea şi Grindeanu.

Nerealizarea cvorumului este în interesul lui Dragnea, pentru că nu duce la căderea moţiunii, ci la amânarea dezbaterii şi a votului. În acest fel, Dragnea poate câştiga timp pentru a mai cumpăra voturi de susţinere”, a scris Orban pe Facebook.

El a răspuns astfel criticilor din mediul online potrivit cărora PNL ar contribui la asigurarea cvorumului de şedinţă necesar votării moţiunii.

”Vă intreb şi eu: ce s-ar fi întamplat dacă noi am fi ieşit din sălile de şedinţă în timpul dezbaterii legilor care au făcut parte din trocul trădării dintre Dragnea şi UDMR? Prin urmare, vom fi toţi prezenţi în sală şi nici un parlamentar PNL nu va vota”, a explicat preşedintele PNL, citat de news.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri