Caută
Close this search box.

Turcia ajută Qatar-ul cu alimente și alte bunuri

Prima navă din Turcia cu ajutoare pentru Qatar a pornit la drum miercuri, a declarat ministrul turc al economiei, Nihat Zeybekci, într-un interviu în exclusivitate pentru agenția de presă Anadolu. El a adăugat că Turcia va continua să ajute Qatarul, sperând că criza din Golf se va încheia în curând.

Zeybekci a afirmat că până acum au fost trimise din Turcia 105 avioane de transport cu ajutoare pentru Qatar, țară aflată din 5 iunie sub o blocadă comercială, diplomatică și de călătorie impusă de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și alte state arabe. „Totuși, este neeconomic să trimitem alimente cu avionul”, iar alte ajutoare au început să fie livrate pe cale terestră, a adăugat el. Turcia a început să trimită și bunuri de folosință îndelungată și de uz casnic, pe lângă alimente, a precizat ministrul.

Un oficial turc din domeniul agriculturii a anunțat că săptămânal sunt trimise de la Ankara spre Qatar trei camioane cu legume, iar alte cinci, din sudul Turciei, vor urma după sărbătoarea Eid al-Fitr, care încheie luna Ramadanului din calendarul musulman, la sfârșitul acestei săptămâni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri