Caută
Close this search box.

„Căsuța din Răstoci” devine monument istoric

Casă tradițională locuibilă cu acoperiș de paie- singura de acest fel- din Sălaj, a fost inclusă pe lista monumentelor istorice în urma eforturilor comune ale autorităților locale și Direcției pentru Cultură, ordinul privind clasarea în lista monumentelor istorice a așa numitei „Case a morarului” fiind semnat recent de ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu.

Cu o importantă valoare arhitecturală și turistică, căsuța din Răstoci și-a spus povestea în urmă cu 4 ani, într-un reportaj Agerpres.

Referentul de specialitate în cadrul Direcției pentru Cultură Sălaj, Valeria Lehene, semnala atunci, pentru prima dată, necesitatea protejării clădirii de patrimoniu, pentru a putea fi admirată și de generațiile viitoare. Protejarea casei cu vechime de un secol și jumătate, prin includerea ei pe lista monumentelor istorice, era cu atât mai justificată cu cât proprietara ei, Iuliana Câmpean, sau „tanti Iulica”, în vârstă de 92 de ani, nu are urmași și nici rude în sat.

Ca urmare a „semnalului de alarmă” tras de specialiștii Direcției pentru Cultură, primăria comunei Ileanda a inițiat procedurile pentru clasarea imobilului, finalizate prin ordinul de ministru care consfințește includerea căsuței din Răstoci pe lista monumentelor istorice.

„Clasarea s-a făcut la solicitarea primăriei din Ileanda. Noi am discutat cu ei, pentru că fiind o locuință privată, Direcția pentru Cultură nu putea face aceste demersuri. Astăzi am primit răspunsul. Este ordinul de la ministrul Culturii prin care se spune că se clasează „Casa morarului”, din satul Răstoci, comuna Ileanda, iar în 90 de zile trebuie să completăm obligația de folosință a monumentului istoric. Se dă și un cod cu care va fi introdus în lista monumentelor istorice, în momentul în care se actualizează, adică în 2020 (…) Până acum casa a fost protejată datorită proprietarei care își iubește foarte mult casa. Având în vedere că este foarte în vârstă, casa ar fi fost în pericol de dispariție dacă nu s-ar fi clasat. Are și un avantaj foarte mare pentru că este amplasată pe un traseu circulat și, așa cum ne-a spus și nouă de multe ori, foarte multă lume se oprește să vadă casă. Atâta timp cât tanti Iulica trăiește, casa va fi păstrată. E important ca lumea să vadă și interiorul, pentru că e foarte bine păstrat”, a declarat miercuri, Valeria Lehene, informeză Agerpres.

Potrivit studiului istoric realizat de etnograful Augustin Goia pentru clasarea imobilului, din fondul construit tradițional s-au păstrat în zonă puține construcții intacte, motiv pentru care casa din Răstoci, situată relativ aproape de biserica de lemn monument istoric, a devenit reprezentativă atât pentru sat cât și pentru zonă.

Foto: graiulsalajului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri