Caută
Close this search box.

ONU a stabilit că și asteroizii au nevoie de o zi a lor

Cu ce se mai ocupă ONU! Asteroizii au începând din acest an o Zi Internațională care le-a fost dedicată printr-un decret semnat de ONU în decembrie 2016. Vineri, 30 iunie, locuitorii Terrei sunt îndemnați să conștientizeze pericolele reprezentate de aceste mici corpuri cerești din Sistemul Solar și să sprijine inițiativele demarate cu scopul de a apăra planeta de pericolele generate de asteroizi, informează AFP.

„Într-o bună zi, am putea fi loviți de un asteroid și trebuie neapărat să fim mai bine pregătiți decât suntem în prezent”, a declarat pentru AFP cineastul german Grigorij Richters, unul dintre fondatorii Asteroid Day, arată Agerpres.

Peste 700 de evenimente se vor derula cu această ocazie în 190 de țări, au anunțat organizatorii, care vor difuza timp de 24 de ore, fără întrerupere, un program live pe internet, coordonat din Luxemburg. Astrofizicieni, astronomi și reprezentanți ai unor agenții spațiale vor vorbi despre diversitatea asteroizilor și despre riscurile pe care aceste corpuri cerești le generează pentru locuitorii Terrei.

De la nașterea ei, în urmă cu 4,5 miliarde de ani, planeta noastră a suportat numeroase coliziuni cu asteroizi. „Aceste corpuri cerești au contribuit la apariția vieții pe Terra, aducând cu ele apă și materii organice”, a declarat Antonella Barucci, astronom la Observatorul din Paris.

Însă asteroizii au provocat și distrugeri. Un asteroid căzut în Mexic este probabil vinovat de dispariția dinozaurilor în urmă cu 65 de milioane de ani.

Asteroid Day, un eveniment înființat în decembrie 2014 de Brian May — chitaristul trupei Queen — astronautul american Rusty Schweickart și fundația californiană B612, a câștigat în vizibilitate după ce ONU a decis, în decembrie 2016, să desemneze o Zi Internațională care să îi fie dedicată.

Data de 30 iunie nu a fost aleasă la întâmplare. Ea comemorează explozia produsă pe 30 iunie 1908 de un asteroid deasupra Tunguska, în Siberia. Cu un diametru estimat la peste 40 de metri, meteoritul a distrus copacii din zonă pe o suprafață de 2.000 de kilometri pătrați, având o putere de 30 de ori mai mare decât cea a bombei de la Hiroshima. Frecvența de producere a unui astfel de eveniment a fost estimată la aproximativ 300 de ani.

„Imaginați-vă că acest tip de asteroid cade peste o zonă locuită, precum Benelux, Paris sau Germania. Ar fi o veritabilă catastrofă”, a declarat pentru AFP Nicholas Bobrinsky, coordonator al programului de monitorizare a pericolelor venite din spațiu în cadrul Agenției Spațiale Europene (ESA).

În februarie 2013, un mic asteroid nerepertorizat, cu un diametru de 20 de metri, s-a fragmentat în aer în apropiere de orașul Celeabinsk în centrul Rusiei. „Văzând acel bolid luminos pe cer, oamenii au avut un reflex dăunător. S-au grăbit spre ferestre, însă unda de șoc a exploziei a dus la spargerea geamurilor. Bilanțul: peste 1.300 de răniți și pagube materiale importante”, a explicat Daniel Hestroffer, cercetător la Observatorul din Paris.

În ultimii ani, comunitatea științifică și-a intensificat eforturile de recenzare a asteroizilor „geocrucișători” care se deplasează prin spațiu în apropiere de planeta noastră, intersectându-se cu orbita Terrei.

95 dintre corpurile cerești cu diametre de peste 1 kilometru sunt cunoscute. „Niciunul nu se află pe o traiectorie de coliziune cu Terra, cel puțin pentru următorul secol”, a declarat Patrick Michel, astrofizician la Observatorul de pe Coasta de Azur.

Prăbușirea unui astfel de asteroid ar putea să cauzeze mii de decese și să aibă un efect global asupra climei planetei.

Cercetătorii au identificat peste 1.700 de asteroizi „potențial periculoși”, cu diametre de peste 140 de metri, care prezintă o distanță minimală de intersectare cu orbita terestră de 7,5 milioane de kilometri. Dacă ar intra în coliziune cu Terra, ei ar putea să distrugă o regiune întreagă de pe glob.

„Mai devreme sau mai târziu, (…) vom avea parte de un impact minor sau major”, a spus Rolf Densing, coordonatorul Centrului European pentru Operațiuni Spațiale (ESOC) din Darmstadt.

Potrivit părerii sale, riscul de ciocnire a Terrei cu un asteroid este scăzut la scara unei vieți umane. Însă „riscul ca Terra să fie atinsă într-o bună zi de un eveniment devastator este foarte ridicat”, a spus același cercetător.

„Nu avem implementate măsuri active de apărare planetară, dar trebuie să reușim să facem acest lucru”, a adăugat el.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri