Caută
Close this search box.

Accident grav în familia lui Ponta. Fiul politicianului a ajuns la Spitalul Bagdasar Arseni

victor ponta

Fiul fostului premier Victor Ponta va fi transferat de la spitalul din Ploiești la Spitalul Bagdasar Arseni din București, după ce s-a accidentat la cap, vineri, în timpul unui meci de rugby care se desfășura pe stadionul din orașul prahovean Băicoi.

Surse medicale au declarat că Andrei Ponta va fi transferat cu o ambulanță de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Ploiești la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.

Accidentat la rugby, fiul lui Victor Ponta a ajuns la Spitalul Bagdasar Arseni din București

Surse medicale au confirmat că Andrei Ponta, în vârstă de 13 ani, a fost dus la Spitalul Județean Ploiești pentru îngrijiri și investigații medicale, după ce s-a accidentat în timpul unui meci de rugby, copilul fiind conștient, informează Agerpres.

Conform surselor citate, fiul lui Victor Ponta a suferit un traumatism cranio-cerebral cu amnezie, în sensul că nu își aduce aminte ce s-a întâmplat, și este posibil, ca într-o primă fază, să își fi pierdut conștiența, însă ulterior și-a revenit.

Un al doilea băiat, în vârstă de 14 ani, s-a accidentat în timpul aceluiași meci, el fiind dus la spital cu traumatism de coloană cervicală, au precizat sursele medicale.

Incidentul s-a petrecut în timpul unei faze de joc, pe stadionul din Băicoi desfășurându-se turneul final U14, faza grupelor, au declarant oficiali ai clubului Aurora Băicoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri