Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost reținut luni, în fața casei sale, în timp ce se îndrepta la o manifestație anticorupție în centrul Moscovei, care nu fusese autorizată de primărie, a anunțat soția sa pe Twitter, relatează AFP, Reuters, EFE și Echo Moskvî.
„Salut, sunt Iulia Navalnîia. (…) Aleksei a fost reținut în fața casei. El a cerut să vă transmit că planurile noastre nu s-au schimbat: Tverskaia”, a scris soția lui Navalnîi pe Twitter, referindu-se la strada din centrul capitalei ruse unde este prevăzută manifestația.
Într-un mesaj separat tot pe Twitter, purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi a anunțat că la biroul opozantului rus a fost întreruptă alimentarea cu curent electric.
Mii de susținători ai liderului opoziției ruse Aleksei Navalnîi au manifestat luni în toată Rusia și mai mulți dintre ei au fost arestați la Moscova, unde mitingul lor fusese interzis, au relatat media ruse, citate de AFP.
Acesta este al doilea val de manifestații după cel din 26 martie organizat în Rusia de Navalnîi, care duce neobosit o campanie anticorupție pe internet și și-a anunțat intenția de a fi contracandidatul lui Vladimir Putin la alegerile prezidențiale din 2018.
Potrivit presei locale, circa 3.000 de susținători ai lui Navalnîi s-au reunit la Novosibirsk, în Siberia, și alte manifestații de mai mică amploare au avut loc la Krasnoiarsk, Kazan, Tomsk, Vladivostok și alte câteva orașe.
La Moscova, 12 persoane au fost reținute înainte de începerea manifestației prevăzute la ora 14:00 (12:00 GMT), potrivit site-ului OVD Info, care ține socoteala arestărilor în cursul manifestațiilor.
Navalnîi acuzase duminică primăria Moscovei că încearcă să facă să eșueze manifestația simpatizanților săi, prevăzută pe bulevardul Saharov, în nord-estul orașului, împiedicând toți prestatorii să-i închirieze o scenă și echipamente sonore.
El a anunțat atunci că manifestația va avea loc în strada Tverskaia, care duce direct la Kremlin, inițiativă pe care primăria Moscovei a calificat-o drept „o provocare”. Poliția moscovită a avertizat pe site-ul său că un alt eveniment era deja programat pe strada Tverskaia și că „orice provocare comisă de manifestanți va fi considerată drept încălcare a ordinii publice”.
Luni, 12 iunie, „Ziua Rusiei”, în cursul căreia țara își aniversează independența din 1990, înainte de destrămarea oficială a URSS, este o zi festivă marcată de numeroase evenimente publice, în special reconstituiri istorice, precum și o recepție dată de președintele Vladimir Putin la Kremlin.
La 26 martie, mai multe sute de persoane au fost arestate în Capitală în cursul celei mai mari manifestații antiguvernamentale din ultimii ani. Navalnîi însuși a fost încarcerat timp de 15 zile.
Aleksei Navalnîi, 41 de ani, s-a făcut cunoscut prin discursurile sale înflăcărate în cursul manifestațiilor care au însoțit revenirea la Kremlin a lui Vladimir Putin în 2012. El îi atacă fără încetare pe „greii” regimului în înregistrări video anticorupție, vizionate de milioane de internauți.