Oamenii de știință chinezi vor încerca să cultive cartofi pe Lună, ca parte a unei viitoare misiuni lunare, informează BBC.

Potrivit BBC, care citează un raport din Chongqing Morning Post, cartofii vor fi sigilați într-un „mini ecosistem”, ca parte a misiunii Chang’e-4, care va fi lansată anul viitor. Ei vor plasa într-un cilindru pe suprafața singurului satelit natural al Pământului larve de viermi de mătase, ca parte a unei serii de experimente, a declarat profesorul Xie Gengxin de la Universitatea Chongqing.

„Scopul este să vedem dacă insectele și plantele de cartofi vor supraviețui pe suprafața lunară, iar rezultatul final va da perspective importante despre viabilitatea unei viitoare colonii umane”, se arată într-un articol publicat de China Radio International.

Cartofii au jucat un rol central în filmul science fiction The Martian (Marțianul, n.red.), bazat pe cartea lui Andy Weir. În film Matt Damon joacă un astronaut lăsat pe Marte care recurge la cultivarea cartofilor pentru a supraviețui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here