Caută
Close this search box.

Columbia. Opt persoane, arestate în ancheta atentatului din centrul comercial din Bogota

Opt persoane au fost arestate, fiind suspectate de implicare în atentatul cu bombă din 17 iunie, de la Bogota, din toaleta unui centru comercial, soldat cu moartea a trei persoane, printre care o tânără din Franța, a anunțat ministerul columbian al Apărării, citat de AFP.

Acesta a felicitat, pe contul său de Twitter, poliția și Parchetul, pentru capturarea celor opt presupuși responsabili de producerea atentatului și a acuzat persoanele reținute de apartenență la Mișcarea Revoluționară a Poporului (MRP), o mică grupare căreia autoritățile columbiene i-au imputat diferite mici atacuri în capitală.

Cele opt persoane au fost arestate simultan la Bogota și la Espinal, în departamentul Tolima (centru), de către Direcția de anchete criminale și Interpol (DIKIN), poliție și Parchet.

Aceste rețineri au fost posibile în special datorită imaginilor de pe camerele de supraveghere din centrul comercial, a precizat ministerul.

Julie Huynh, 23 de ani, din Franța, decedată în atentat, lucra din februarie în sudul capitalei columbiene, ca voluntar al unei organizații nonguvernamentale, cu tineri strămutați din cauza violenței, în această țară sfâșiată de un conflict armat lung de o jumătate de secol, cel mai vechi din America Latină.

Mama lui Julie Huynh, în vizită în Columbia, a fost rănită și ea în explozia care a ucis alte două femei și a rănit șapte persoane.

Acest atac, nerevendicat și neobișnuit în ultimii ani în Bogota, a provocat un șoc în Columbia, țară angajată pe drumul spre pace cu cele două gherile, Forțele Armate Revoluționare din Columbia (FARC, marxistă), cu care autoritățile au semnat un acord în noiembrie, și Armata de Eliberare Națională (ELN, ghevaristă), cu care se poartă negocieri în prezent.

Cele două gherile au condamnat imediat acest act, spunând că suspectează că printre instigatorii atentatului s-ar afla adversari ai procesului de pace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri