Caută
Close this search box.

Darius Vâlcov, autorul programului de guvernare, a fost pus sub acuzare într-un nou dosar

Fostul ministru al Finanţelor, Darius Bogdan Vâlcov, a fost pus sub control judiciar de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru o perioadă de 60 de zile, pentru instigare la dare şi luare de mită, potrivit News.ro.

Măsura este luată în dosarul privindu-l pe un funcţionar public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt, acuzat că a luat mită timp de trei ani de la o firmă controlată de către Vâlcov. În acelaşi dosar, mai este cercetat şi fostul consilier democrat-liberal Mircea Dogaru.

„Întrucât nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcţionar de la OCPI Olt care să verifice, în prealabil, documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL – având ca activitate, cadastru- astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

În acest scop, inculpatul a exercitat activităţi de determinare mediată, în urma cărora alte două persoane, angajate ale societăţii controlate de acesta, i-au dat funcţionarului din cadrul OCPI suma de 1.000 lei lunar, în perioada ianuarie 2012-martie 2015, bani necuveniţi, care nu erau evidenţiaţi în actele contabile, întrucât funcţionarul OCPI nu era angajat al societăţii comerciale, iar în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu aviza şi documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL Slatina”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

De asemenea, anchetatorii au emis pe numele inculpatului Darius Bogdan Vâlcov un ordin de a nu părăsi ţara ca măsură preventivă.

FOTO: gazetaoltului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri