Caută
Close this search box.

Mircea Lucescu primește oferte pe bandă rulantă: acum, de la PAOK Salonic

Mircea Lucescu, omul care va împlini 72 de ani pe 29 iulie și care a antrenat Naționala României (timp de 5 ani), dar și formații celebre precum Inter Milano, Galatasaray Istanbul, Brescia, Șahtior Donețk, Pisa, Dinamo București, Beșiktaș Istanbul, Rapid București etc, iar ca fotbalist a fost de 70 de ori titluar în selecționata României, primește oferte pe bandă rulantă din multiple direcții, ultima venind de la cunoscuta grupare elenă PAOK Salonic, câștigătoare în acest sezon a Cupei Greciei și viitoare participantă în Europa League.

Mircea Lucescu mai este dorit însă și în Turcia, unde a antrenat cu repetate succese, la Galatasaray sau Konyaspor, dar nu numai la acestea. La Galatasaray (cu care a cucerit Supercupa Europei, într-o finală cu Real Madrid, în 2000) se merge până acolo încât i se oferă un salariu uriaș, de 3 milioane de euro pe an. În plus, i se mai oferă un buget de transferuri incredibil, de 65 de milioane de euro, precum și aducerea ca secund a fiului său, Răzvan. O altă variantă, din ce în ce mai des invocată, se conturează chiar dinspre echipa națională a României, unde actualul selecționer Cristoph Daumm (63 de ani și jumătate) are o poziție din ce în ce mai șubredă, fiind foarte aproape de a pierde calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din Rusia, 2018.

Pentru cei care încă nu știu, Mircea Lucescu a fost recent demis de  conducerea mai mult decât foarte exigentă de la Zenit Sankt Petersburg, după numai un an de colaborare, în care echipa s-a clasat ”doar” pe locul 3 în campionatul Rusiei și a calificat-o în Europa League. Anterior, în ultimii 12 ani, Lucescu senior dusese gruparea ucraineană Șahtior Donețk pe culmile gloriei interne și internaționale, cucerind cu aceasta Cupa UEFA (Europa League), precum și, atenție, 8 titluri, 6 Cupe și 7 Supercupe ale Ucrainei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri