Caută
Close this search box.

Donald Trump va vizita Polonia luna viitoare

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, va vizita Polonia în iulie, înainte de summitul G20, a anunțat vineri Casa Albă.

Președintele Trump a afirmat explicit pentru prima dată, vineri, în conferința de presă comună cu președintele României, Klaus Iohannis, angajamentul SUA față de Articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic.

La scurt timp după aceea, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, citat de DPA, a declarat că vizita în Polonia „va reafirma angajamentul solid al Americii față de unul din cei mai apropiați aliați ai noștri din Europa și va sublinia prioritatea administrației de a întări apărarea colectivă a NATO”.

Pe 6 și 7 iulie, Trump va participa, la Wroclaw, la summitul Inițiativei celor Trei Mări, alături de lideri din mai multe state din centrul, estul și sudul Europei „pentru a demonstra legăturile noastre puternice cu Europa Centrală”, menționează comunicatul Casei Albe, preluat și de agenția Reuters, citată de Agerpres.

În continuare, pe 7 și 8 iulie, președintele american se va afla la Hamburg, pentru summitul G20.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri