Caută
Close this search box.

Egipt. Ambasada SUA interzice personalului misiunii să viziteze obiective religioase

 

Personalul ambasadei SUA în Egipt are interdicție să viziteze obiective religioase în afara capitalei Cairo până la o notificare ulterioară, se arată într-un mesaj difuzat pe site-ul ambasadei, relatează Reuters.

”Teroriști au atacat ținte asociate cu comunitatea creștină în Egipt. Incidentele au survenit atât în locuri urbane, cât și în unele izolate. Pot avea loc mai multe atacuri”, se arată în mesaj.

”Până la o notificare ulterioară, personalul misiunii diplomatice a SUA în Egipt are interdicție să viziteze obiective religioase în afara capitalei Cairo. Cetățenii americani care locuiesc în Egipt sau vizitează această țară ar trebui să manifeste prudență pentru a-și asigura securitatea”, precizează sursa citată.

Bărbați înarmați au atacat pe 26 mai un grup de creștini copți care mergeau la o mănăstire în centrul Egiptului, omorând cel puțin 29 dintre aceștia și rănind alți 24. Printre victime s-au aflat și mulți copii. Atacul a fost revendicat de Statul Islamic și a survenit în ajunul începerii Ramadanului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri