Caută
Close this search box.

FORT are o nouă structură de conducere

Stațiunea Venus a fost în aceste zile gazda Adunării Generale a Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), în cadrul căreia s-a desemnat noua structură de conducere.

70 de delegați, reprezentând structurile asociative din domeniul transporturilor rutiere, aeriene, formării profesionale, industrie și activități conexe, au desemnat un nou consiliu de conducere pentru un mandat de 4 ani precum și obiectivele generale ale federației.

Consultantul în transporturi, Augustin Hagiu, a fost reales cu unanimitate de voturi ca președinte F.O.R.T, urmând să conducă un nou consiliu director în cadrul căruia Doru Marian Crac va fi președinte de onoare.

F.O.R.T este o structură asociativă patronală, organizată din asociații patronale și filiale, având 11 ani de activități specifice și contribuții esențiale în plan legislativ în interesul transportatorilor autohtoni.

”Compania Auto Schunn România, dealer Mercedes-Benz în Arad, Deva și Suceava, prezent în Sibiu și Timișoara, este partener și sponsor din anul 2012 al Federației Operatorilor Români de Transport. Apreciem profesionalismul și îl felicităm pe domnul Augustin Hagiu pentru continuitatea în funcția de reprezentare a FORT. Printre punctele de discuții aflate în obiectivele FORT se află protecția mediului, soluțiile de finanțare sau costurile de întreținere reduse. Noi apreciem operatorii români de transport și le mulțumim pentru înalta prestație în economia românească” , a arătat Juergen Schunn, președintele companiei Auto Schunn.

Compania Auto Schunn a fost fondată în anul 1993, astăzi fiind una dintre cele mai puternice companii auto din țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri