Caută
Close this search box.

Jim Carrey va fi judecat pentru uciderea din culpă a fostei sale iubite

Actorul american Jim Carrey va fi judecat pentru uciderea din culpă a fostei sale iubite, Cathriona White, care s-a sinucis în 2015 în urma unei supradoze de medicamente, după ce instanţa din SUA a dat curs celor două plângeri pentru ucidere din culpă deschise împotriva lui Carrey.

Cathriona White, make-up artist din Irlanda, a fost găsită moartă în septembrie 2015. Conform medicilor legişti, femeia în vârstă de 30 de ani a murit în urma unei surpadoze de medicamente, decesul acesteia fiind catalogat drept sinucidere, aminteşte The Independent.

Mama lui White, Brigid Sweetman, şi fostul soţ al Cathrionei, Mark Burton, l-au dat în judecată pe actorul în vârstă de 55 de ani, susţinând că Jim Carrey i-a furnizat medicamentele prietenei sale şi că din cauza sa a comis supradoza.

Sweetman îl acuză pe Carrey că i-a dat fiicei sale mai multe boli cu transmitere sexuală şi că a presat-o să păstreze tăcerea.

Documentele judiciare susţin că atunci când White i-a cerut explicaţii actorului în legătură cu bolile de care suferea acesta, Carrey a întrerupt imediat legătură cu aceasta, arătând un dispreţ total faţă de starea ei emoţională. Carrey şi avocatul său au negat aceste acuzaţii, numindu-le “revendicări false şi patetice”.

Cathriona White a fost găsită moartă în casa său din Los Angeles în septembrie 2015.

Miercuri, un judecător al Curţii Supreme din Los Angeles din Los Angeles a decis să dea curs plângerii depuse de mama lui White şi de fostul soţ al tinerei, în ciuda solicitării depuse a avocatului lui Carrey, Raymond Boucher, care a catalogat precesul drept „o jecmăneală” şi „o răzbunare”.

Judecătoarea Deirdre Hill a stabilit data procesului pentru 26 aprilie 2018.

După audieri, avocatul lui Carrey a declara, potrivit Mediafax: „Dl Carrey a iubit-o pe doamna White profund, aşa că în mod evident va fi un proces dureros pentru el.”

FOTO: etonline.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri