Caută
Close this search box.

Moșii de vară. Tradiții în sâmbăta Rusaliilor

Potrivit credinţei populare, sufletele morţilor părăsesc mormintele în Joia Mare, rătăcesc printre cei vii şi se întorc la locul lor în Ajunul Rusaliilor, din această cauză fiind denumiți „Moşii de vară”.

De Rusalii se dau de pomană vase de lut sau de porţelan, căni, străchini şi vase de lemn (cofe, cofăiele), împodobite cu flori şi umplute cu lapte, vin sau apă. În unele sate bucovinene Moşii de vara încep încă în dimineaţă sâmbetei de Rusalii, când pomenile amintite mai sus se trimit pe la casele vecinilor. Dar ritualul de pomenire are loc mai ales în cimitire, unde mormintele sunt curăţate şi împodobite din timp iar lumânările ard întreagă perioada în care se desfăşoară ceremonialului de pomenire, scrie Digi24.

Împăcarea sufletelor morţilor şi întoarcerea lor fără incidente în morminte depinde de bogăţia ofrandelor (pomenilor) şi de respectarea ritualului. În aceste zile, la porţile cimitirelor, se întind mese pline cu colaci şi sticle de vin împodobite cu verdeaţă şi flori şi au loc slujbe de pomenire, oficiate de preotul satului, după care acesta parcurge întregul cimitir pentru a sfinţi fiecare mormânt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri