Caută
Close this search box.

NASA are 12 noi astronauți, pentru prima dată în ultimii cinci ani

 

NASA a anunțat miercuri numele a 12 astronauți care s-au alăturat Agenției spațiale americane, prima recrutare în cinci ani, care au fost aleși dintr-un număr record de 18.300 de candidați, relatează Reuters.

Vicepreședintele american Mike Pence i-a salutat pe cei șapte bărbați și cele cinci femei, cu vârste cuprinse între 28 și 42 de ani, cu prilejul prezentării lor la Centrul spațial Johnson al NASA din Houston.

Potrivit lui Pence, Casa Albă intenționează să formeze un consiliu care să-l sfătuiască pe președintele Donald Trump în privința strategiei și politicii spațiale, relansând astfel un organism care a fost inactiv timp de peste 25 de ani.

Trump este „angajat ferm în susținerea misiunii nobile a NASA — aceea de a conduce America în spațiu”, a spus Pence, notând că numai 338 de americani au activat ca astronauți în cadrul NASA.

Printre cei recrutați se află un om de știință care lucrează cu roverul Curiosity de pe Marte, un inginer al SpaceX, un profesor de Massachusetts Institute of Technology și un chirurg militar.

NASA dezvoltă în prezent o rachetă de mare capacitate și o capsulă pentru misiuni spre Lună și eventual spre Marte. De asemenea, NASA colaborează cu compania lui Elon Musk, SpaceX, și Boeing Co pentru a dezvolta taxiuri spațiale care pot transforma personal pe Stația Spațială Internațională (ISS), un laborator de cercetare de 100 de miliarde de dolari care se află pe orbita Pământului, la o distanță de 400 km.

„Sper că într-o zi voi avea șansa de a zbura cu un vehicul care are componente pe care le-am conceput”, a Robb Kulin, de 33 de ani, doctor în inginerie care s-a alăturat corpului astronauților de la SpaceX.

După ce programul navetelor spațiale s-a încheiat în 2011, NASA a fost dependentă de Rusia pentru transportul pe stație, un proiect la care participă 15 națiuni.

Jessica Watkins, 28 de ani, care efectuează studii postdoctorale la California Institute of Technology, intră în rândul astronauților după ce a făcut parte din echipa științifică care operează roverul Curiosity, care explorează Craterul Gale de pe Marte din august 2012.

„Intenționăm să o trimitem pe Marte într-o zi”, a declarat administratorul în funcție al NASA, Robert Lightfoot.

Astronauții vor trece prin doi ani de antrenament înainte de a fi eligibili pentru misiuni de zbor. Ei se vor prezenta la Centrul spațial Johnson din luna august pentru a începe instruirea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri