Adevărul e că se iscă mare vâlvă, de fiecare dată, fie că vin ei la noi, fie că-i vizităm noi pe dânșii. Nici nu știi cum e mai bine: să ne ducem sau să vină? Te pomenești că, preocupați intens de avantajele și dezavantajele unor astfel de contacte, să scăpăm din vedere lucrurile esențiale, viziunea globală.
Revenind din America, unde fusese cu treburi, un amic a fost rugat să sintetizeze într-o propoziţie, ori, dacă nu poate, într-o frază, ce se întâmplă cu această ţară despre care vorbeşte lumea atât. Contextul este următorul: grupul nostru dispreţuieşte discuţiile despre altă ţară, care se învârt în jurul unor subiecte cum ar fi preţul unei perechi de pantofi, salariul mediu şi ce poţi cumpăra cu banii ăia, cum arată şi ce pot femeile lor etc.
Nouă ne trebuie spiritul naţiunii, peisajul reprezentativ, un sentiment popular. De pildă, un alt amic, la întoarcerea de la Paris, somat să sintetizeze Luvrul, Turnul Eiffel, Arcul de Triumf, Moulin Rouge, s-a scărpinat în cap şi-a spus: „Măi nene, m-a prins o ploaie lângă Domul Invalizilor, de m-a făcut ciuciulete”. Am sărit să-l felicităm pentru această scânteie de geniu, parcă ruptă din vreun tăciune de-al lui Verlaine.
Aşadar, dacă l-am întrebat pe ăstălalt ce este America, el ne-a răspuns simplu: „Ăăă… cum să vă spun? America este o ţară în care toate sunt de trei-patru ori mai mari”. Mărturisesc că ne-a impresionat plăcut. „Alea bune? Sau alea rele?” „Şi alea bune şi alea rele.”
Toţi cei de faţă am avut o revelaţie. Revelaţia ne-a înfăţişat o ţară în care oamenii umblă cu capetele scufundate în pălării de trei-patru ori mai mari decât măsura lor şi scot din buzunare portofele de trei-patru ori mai mari ca ale noastre, care, din cauza mărimii, le tot scapă din mâini. Noi le ţinem bine, niciun pericol.
Clădirile lor sunt de trei-patru ori mai mari, maşinile de trei-patru ori mai multe (sigur, nu se compară cu o Dacie, perfectă pentru gropile noastre de trei-patru ori mai mari). Şi delictele lor sunt de trei-patru ori mai multe şi de asemenea porţiile din farfurie, la restaurant.
Constatarea nu ni i-a făcut pe americani mai simpatici. Suntem un popor animat de o sfântă modestie, care ne învaţă zilnic că ce e mult strică. Dacă un ins merge de trei-patru ori la tribunal, oricâtă dreptate ar avea (dar câtă dreptate poată să aibă un om cinstit, că se termină şi aia la un moment dat?), poporul îi zice procesoman. Dacă are trei-patru slujbe e un hoţ. Dacă fură de trei-patru mandate, noi îl mai alegem o dată. Dacă e mai înalt cu trei-patru centimetri, oamenii zic că e mare şi prost. Dar şi americanii, fraieri. Ei îl bagă pe ăsta într-o echipă de baschet…
