Caută
Close this search box.

Panama se leapădă de Taiwan și stabilește cu China nu doar legături economice, dar și diplomatice

Panama a decis să rupă relațiile sale diplomatice cu Taiwanul și să stabilească legături similare cu China, au anunțat Panama și Beijingul într-un comunicat comun preluat de AFP.

„În lumina intereselor și dorinței celor două popoare, Republica Panama și Republica Populară Chineză decid, începând de la data semnării acestui comunicat, să-și acorde recunoaștere reciprocă și să stabilească relații diplomatice la nivel de ambasadori”, arată comunicatul publicat luni la Panama.

Guvernul panamez „recunoaște că nu există decât o singură Chină” și că „Taiwanul formează o parte inalienabilă a teritoriului chinez”, subliniază documentul.

„Panama rupe chiar de azi relațiile sale diplomatice” cu Taiwanul și „se angajează să înceteze orice relație sau orice contact oficial cu Taiwanul”, adaugă comunicatul comun.

Simultan, președintele panamez, Juan Carlos Varela, a anunțat într-un mesaj către națiune că „Panama și RP Chineză stabilesc azi relații diplomatice”.

Vicepremiera și ministra Afacerilor Externe din Panama, Isabel de Saint Malo, se află la Beijing alături de omologul său chinez pentru a oficializa începutul acestor relații, a indicat Varela.

Până în prezent, Panama avea relații diplomatice cu Taiwanul și relații comerciale cu China.

China este al doilea cel mai important utilizator al canalului Panama, după Statele Unite. Anul trecut, China a tranzitat prin acest canal circa 38 de milioane de tone de mărfuri, adică 18,9% din trafic.

Anunțul de marți survine la o săptămână de la debutul lucrărilor Beijingului la construcția unui port de containere, cu facilități de gaze naturale, într-o provincie din nordul statului Panama.

După decizia de marți, Taiwanul, considerat de China o provincie rebelă, rămâne recunoscut de 20 de țări.

În America Centrală, toate statele recunoșteau Taiwanul până în 2010 când Costa Rica a rupt relațiile sale diplomatice cu insula.

„Taiwanul a fost un mare prieten al Panamei și îi suntem foarte recunoscători pentru prietenia și cooperarea sa la dezvoltarea țării noastre timp cât am avut relații diplomatice”, a declarat președintele Varela.

„Am luat azi o măsură istorică” în beneficiul „națiunilor noastre și al generațiilor prezente și viitoare”, a adăugat acesta, subliniind importanța rolului Chinei la nivel regional și mondial.

Taiwanul și-a exprimat regretul pentru ruperea „unilaterală” de către Panama a relațiilor diplomatice, pentru a stabili legături cu China, iar „pentru a proteja suveranitatea și demnitatea națională” a decis cu efect imediat să întrerupă legăturile oficiale, transmite EFE.

Într-un comunicat al ministerului Afacerilor Externe, insula a anunțat „încetarea totală a cooperării și asistenței bilaterale” și „evacuarea personalului ambasadei și a grupurilor tehnice”, învinuind China pentru încheierea acestor relații.

Taiwanul și exprimat „puternica nemulțumire și indignare” în privința incidentului și a reiterat că „nu va concura cu Beijingul în diplomația dolarului” pentru a-și menține aliații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri