Caută
Close this search box.

Pentru prima dată în ultimii 27 de ani, Brâul Maicii Domnului este în București

Biserica parohiei Sf. Apostol și Evanghelist Ioan din sectorul 4 al capitalei va deveni loc de pelerinaj în acest sfârșit de săptămână. Timp de trei zile, începând de duminică, 18 iunie și până marți, 20 iunie a.c., mii de credincioși sunt așteptați, între orele 8.00 – 22.00,  la lăcașul din bulevardul Emil Racoviță, să se închine și să se reculeagă la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului.

Veșmântul, despre care se spune că a fost țesut de însăși Maica Domnului și considerat a avea  puteri vindecătoare, este adus în sectorul 4 de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, de către maicile care slujesc acolo, în cadrul unei procesiuni speciale.

Pentru buna desfășurare a evenimentulului, organizat de Arhiepiscopia Bucureștilor – Protoieria Sector 4 Capitală și Primăria Sectorului 4, au fost luate măsuri speciale. Astfel, pentru siguranța celor aproximativ 20.000 de enoriași estimați că vor trece prin fața raclei Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, vor fi mobilizate echipaje suplimentare ale Poliției Locale Sector 4, care vor asigura ordinea publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri