Caută
Close this search box.

Poliția londoneză a făcut noi arestări, luni dimineaţa

 

Poliția britanică a reținut „câteva persoane” după ce a făcut percheziții la două adrese, la primele ore ale dimineții de luni, în estul Londrei, în cadrul anchetei declanșate după atentatul de sâmbătă din capitala Regatului Unit, soldat cu șapte morți și circa 50 de răniți, informează Reuters și DPA, citând un comunicat al poliției.

Potrivit locuitorilor din cartierele Barking și Newham, s-au făcut auzite bubuituri puternice și focuri de armă, relatează Agerpres.

Premierul Theresa May urmează să prezideze în cursul zilei de luni o ședință de urgență a comitetului guvernamental de securitate pentru a discuta despre răspunsul autorităților la atentatul terorist de sâmbătă, survenit cu câteva zile înaintea alegerilor legislative anticipate de joi.

Duminică, poliția britanică a anunțat că 12 persoane au fost arestate în Barking și un bărbat de 55 de ani a fost eliberat după atacul revendicat de gruparea radicală Statul Islamic.

Sâmbătă seara, trei atacatori la bordul unei camionete au intrat în plin într-o mulțime de pietoni în zona Podului Londrei, după care au ieșit din vehicul și au atacat trecătorii cu cuțite, înainte de fi uciși de poliție. A fost al treilea atac care a lovit Marea Britanie în mai puțin de trei luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri