Caută
Close this search box.

Premierului britanic i se cere demisia după ce consevatorii pierd majoritatea în Camera Comunelor

Jeremy Corbyn a lansat vineri dimineaţă critici dure la adresa premierului conservator, cerându-i să plece de la guvernare după ce rezultatele parţiale şi proiecţiile mass-media indică o pierdere a majorităţii conservatoare şi un mare eşec pentru Theresa May, care a convocat anticipatele în speranţa de a-şi întări mandatul parlamentar pentru negocierea Brexit-ului, transmite The Telegraph.

”A dorit un mandat… bine, atunci mandatul pe care l-a primit constă în pierderea unor scaune conservatoare, voturi pierdute, sprijin pierdut şi încredere pierdută. De fapt, cred că asta este destul”, a declarat Corbyn în discursul de acceptare a victoriei din circumscripţia Islington North.

De asemenea, acesta a menţionat că premierul nu a reuşit să obţină ce şi-a propus, adică întărirea mandatului parlamentar şi reducerea la tăcere a opoziţiei înainte de începerea negocierilor pentru ieşirea Marii Britanii din UE.

”Aceste alegeri au fost convocate de către premier pentru a dobândi o majoritate mai mare, prin care să-şi afirme autoritatea. Această campanie electorală s-a desfăşurat în ultimele şase săptămâni, iar eu am călătorit prin întreaga ţară şi politicile s-au schimbat”, a declarat liderul laburist la Londra.

De asemenea, acesta a menţionat că premierul a pierdut încrederea alegătorilor şi ar trebui să demisioneze de pe Downing Street.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri