Caută
Close this search box.

Protest spontan la termocentrala Mintia, din cauza salariilor

 

Angajații secției Termomecanică de la termocentrala Mintia, care urmăresc și asigură comanda grupurilor energetice, au declanșat joi dimineața un protest spontan, nemulțumiți de nivelul salarizării și de faptul că nu cunosc planurile echipei de conducere a Complexului Energetic Hunedoara (CEH).

Oamenii solicită ca la termocentrala Mintia să vină ministrul Energiei, Toma Petcu, pentru a-i prezenta problemele cu care se confruntă, informează Agerpres.

Angajații din tura de dimineață au refuzat să preia schimbul de noapte și au rămas în sala de comandă. Funcționarea termocentralei este urmărită de echipa din schimbul de noapte, care, conform regulamentului, nu poate pleca acasă fără să predea tura colegilor.

„Principala revendicare a oamenilor se referă la salarizare. Conducerea CEH și-a majorat salariile, în timp ce pentru angajați a fost creată o comisie care analizează posibilitatea unei creșteri a veniturilor”, a declarant președintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iștoc.

Potrivit acestuia, salariații sunt îngrijorați că organizația sindicală nu a primit un program de viitor al actualei echipe de conducere a CEH.

„După patru luni de la instalarea noii conduceri nu avem cunoștință, ca sindicat, despre un program de administrare al CEH, care trebuia elaborat și avizat de membrii Consiliului de Administrație CEH, și nici despre un plan de management al actualei echipe”, a arătat Iștoc.

Protestul de la termocentrala Mintia are loc la aproape o lună de zile de la o mișcare similară a operatorilor din camera de comandă a unității, revendicările angajaților de acum fiind similare cu cele din luna mai. Pe 11 mai, conducerea CEH le-a promis salariaților că o comisie va analiza problemele loc și că vor primi un răspuns în termen de două săptămâni.

Termocentrala Mintia face parte din Complexul Energetic Hunedoara alături de termocentrala Paroșeni și minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni și Vulcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri