Regretul și suferința pe care le simțim după înfrângerea Simonei Halep în finala de la Roland Garrod reprezintă o realitate greu de depășit. Suferim – cei mai mulți – tăcut, așa cum trebuie atunci când acela sau aceea care a muncit pentru victorie  și este născut(ă) în aceeași tara cu noi, pierde. Simona Halep a dat totul. A alergat, a muncit, a condus cu 3-0 în setul al doilea și cu 3-1 în decisiv, aflându-se de fiecare dată la doar trei game-uri de marea victorie. Atât a putut acum, așa a fost sa fie. Oricum, o româncă a ajuns, din nou, într-o finală de Grand Slam, a urcat pe locul 2 în lume, iar toate acestea rămân pentru istorie.
Ceva, totuși, nu pot înțelege. De ce în comentariile din timpul meciului, pe ambele posturi tv care au transmis meciul, adversara Simonei, redutabila Jelena Ostapenko, a primit unele epitete nemeritate și, după părerea mea, chiar deplasate. Mediocră, inconștientă, tupeistă, nesăbuită, sunt doar câteva dintre ”etichetele” pe care comentatorii români le-au folosit fără frână, în timp ce foarte tânăra jucătoare letonă, plina de energie, cu resurse  de-a dreptul surprinzătoare, nu a făcut decât să lupte pentru victorie. Nu inteleg: ce ar fi trebuit sa facă, acolo, în teren, de cealaltă parte a fileului? Să îi ofere Simonei victoria? Să se dea la o parte ? Sau, dimpotrivă, să nu greșească deloc, pentru a nu fi categorisită drept repezită și nesăbuită?
O mare neputință a măcinat, se pare, inimile acestor oameni pricepuți – fără îndoială – în tenis. O anume eleganță, nu aceea a hainelor, a lipsit comentatorilor români.
Jelena Ostapenko este o tânără inteligentă și comunicativă, ambițioasă, extrem de încrezătoare, conștientă de calitățile ei sportive și omenești, cu un psihic extrem de puternic și mereu în control asupra propriilor emoții, chiar dacă nu arată asta întotdeauna. În interviul acordat după meci celor de la Eurosport, între care se afla și fostul campion suedez Mats Wilander, Ostapenko a exprimat simplu ceea ce nu au reușit toți comentatorii noștri, pe întreg parcursul partidei: în cele mai grele momente a vrut să joace agresiv, și-a impus acest lucru cu îndârjire și a reușit, mai ales atunci când a fost condusă în seturile doi și trei, cu 3-0 și, respectiv, cu 3-1. Atunci ea a smuls, pur și simplu, victoria din racheta Simonei.

Da, eu cred că Simona merita victoria. Ar fi trebuit să câștige. Ba chiar a dominat o bună parte din joc, poate chiar mai mult de 50 la sută. Nu a avut norocul de partea ei. Și nici nu a fost să fie, cum spun comentatorii sportivi în lipsa altor explicații plauzibile. Și da, jocul Jelenei poate părea, uneori, nebun, fără reguli, total în afara normelor clasice, dar asta este cu totul altceva decât ”mediocritate” și ”nesăbuință”.
E timpul să părăsim provincia emoțională în care noi, românii, ne-am cantonat aproape inexplicabil. Nu credeți ?
Probabil că felul în care suntem priviți este, între altele, și rezultatul acestor îmbufnări mărunte și nejustificate, care se nasc din însumarea tuturor nesiguranțelor și frustrărilor noastre provinciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 9 =