Caută
Close this search box.

Miercuri, Conducerea Parlamentului își va acorda și mai mulți bani din sumele forfetare

Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au fost convocate pentru miercuri, începând cu ora 12:00, pentru a pune în acord nivelul sumelor forfetare ale parlamentarilor cu noul cuantum al indemnizaţiilor, potrivit prevederilor Statutului deputaţilor şi senatorilor.

Potrivit proiectului ordinii de zi, conducerile celor două Camere vor discuta ”suma forfetară pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare”, ”demisia lui Marcel Ciolacu din calitatea de membru al delegaţiei Parlamentului României la APCE în urma numirii sale în funcţia de vicepremier” şi formularea unui ”punct de vedere al Birourilor Permanente referitor la sesizarea formulată de Sorin Grindeanu cu privire la condiţiile votării de către senatori şi deputaţi a moţiunii de cenzură din data de 21 iunie 2017”.

În ceea ce priveşte majorarea sumelor forfetare ale parlamentarilor, Birourile Permanente reunite vor trebui să aprobe cuantumul acestora în urma majorării indemnizaţiilor.

Potrivit legii 96/2006 privind statutul senatorilor şi deputaţilor, ”în scopul exercitării mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţii şi senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului, echivalentă cu o indemnizaţie şi jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului”.

Potrivit noii legi a salarizării, de la 1 iulie indemnizaţiile lunare ale senatorilor şi deputaţilor au crescut de la aproximativ 7.700 lei brut la 13.050 lei. Acest lucru înseamnă o sumă forfetară de 19.575 lei / lună, mai mare cu aproximativ 7.000 de lei faţă de cea de până acum.

Pentru liderii de grupuri parlamentare, preşedinţii, vicepreşedinţii şi secretarii comisiilor permanente, sumele forfetare vor fi şi mai mari, peste 20.000 lei / lună, deoarece şi indemnizaţiile acestora vor fi mai mari faţă de cele ale simplilor parlamentari.

Cele mai consistente sume forfetare, ca de altfel şi indemnizaţii, le vor avea Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, alături de toţi membrii conducerilor Parlamentului.

Dragnea şi Tăriceanu vor avea o sumă forfetară lunară de 25.012 lei la o indemnizaţie brută de 16.675 lei / lună. De menţionat că indemnizaţiile celor doi preşedinţi ai Camerelor, precum şi cele ale membrilor birourilor permanente ale Camerelor Deputaţilor şi Senatului au scăzut de la 1 iulie, odată cu intrarea în vigoare a legii salarizării, de la 21.540 lei la 16.675 lei (preşedinţii Parlamentului) şi de la 19.055 lei la 15.515 lei (ceilalţi membri ai Birourilor Permanente). Acestora le-au fost majorate indemnizaţiile în iulie 2015, de către premierul interimar Gabriel Oprea, prin ordonanţă de urgenţă.

Sursa: News.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri