Caută
Close this search box.

„Breaking News” primește mențiunea specială a juriului la Karlovy Vary

Filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, pleacă acasă de la Karlovy Vary cu mențiunea specială a juriului pentru actrița Voica Oltean, aflată la primul rol într-un lung-metraj. Ajuns la finalul celei de-a 52-a ediție, Karlovy Vary este unul dintre cele mai vechi și mai importante festivaluri de film europene iar festivitatea de premiere a avut loc în seara de 8 iulie. Breaking News este cel de-al treilea lungmetraj al Iuliei Rugină, după Love Building (2013) și Alt Love Building (2014). Filmul a fost proiectat în premieră internațională la Karlovy Vary, în competiția oficială, pe 5, 6 și 8 iulie.

În drama despre un jurnalist forțat să facă un reportaj in memoriam după moartea tragică a operatorului său, Andi Vasluianu interpretează rolul principal, alături de adolescenta în vârstă de 16 ani, Voica Oltean. Tânăra avea 15 ani când a ajuns pe lista scurtă pentru rolul din film. Castingul s-a făcut prin mai multe trupe de teatru de liceu, iar Voica a fost descoperită la liceul de muzică Dinu Lipatti, din București. „A fost prima ei experiență în film, dar ea a fost extrem de deschisă și entuziastă pe tot parcursul filmării”, povestește regizoarea Iulia Rugină. Acum, la 17 ani, tânăra se întoarce acasă cu un prim premiu extrem de important și chiar mai mult entuziasm pentru ce va urma: “Andi, Iulia, sunteți cei mai tari! Ați crezut în mine atunci când aveam nevoie de asta cel mai tare! Vă mulțumesc tuturor! Ne vedem în cinema din 29 septembrie”, declară ea pe rețeaua de socializare Facebook.

Din echipa prezentă la festival au făcut parte regizoarea Iulia Rugină, scenarista Ana Agopian, producătorii Tudor Giurgiu și Bogdan Crăciun, actorii principali, Andi Vasluianu și Voica Oltean, editorul Cătălin Cristuțiu, directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, scenografa Andreea Popa și sunetistul Alex Dumitru. Deplasarea echipei la festivalul de film Karlovy Vary a fost posibilă cu sprijinul CNC, UCIN și ICR.

Scenariul filmului este semnat de Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, director de imagine este Vivi Drăgan Vasile, monteur – Cătălin Cristuțiu, iar scenograf – Andreea Popa. Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri