Caută
Close this search box.

Simona Halep, despre Konta: A stat cam mult la vestiar. Aşa face ea mereu

Simona Halep a ratat o nouă şansă de a deveni lider mondial, fiind învinsă în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon de Johanna Konta, scor 6-7, 7-6, 6-4.

În pofida înfrângerii, românca spune că a făcut unul dintre cele mai bune meciuri pe iarbă, dar are şi o serie de nemulţumiri.

După ce a câştigat tie-break-ul setului doi, Konta a mers la vestiare, unde a stat minute bune înainte de a reveni pe teren.

„Nu cred că au fost doar patru minute, dar așa face ea mereu. Nu pot schimba eu lucrurile. M-am ridicat de pe scaun pentru că se pornise aerul condiționat în setul al doilea și mă temeam să nu rămân pe acolo înțepenită”, a declarat a doua jucătoare a lumii, la conferinţa de presă de la finalul întâlnirii.

Nu a fost singurul moment care i se poate reproşa arbitrului de scaun Kader Nouni. Francezul nu a intervenit să-i atragă atenţia britanicei că depăşeşte timpul regulamentar între servicii, iar la ultima minge a meciului, când o femeie din tribune a ţipat, determinând-o pe Halep să se oprească, nu a luat vreo decizie.

Legat de acest ultim episod, Simona a recunoscut că spera ca punctul să se rejoace. „Credeam că se va repeta punctul. Cred că e normal să se întâmple asta când cineva ţipă în acest fel”, a spus Halep.

Întrebată de ce nu a protestat, constănţeanca a replicat: „Pentru că mi-a spus că nu se poate rejuca. Nu puteam schimba nimic. Aşa că de ce să mă cert?”.

Cu toate acestea, regulamentul este cât se poate de clar. Într-o astfel de situaţie, punctul nu se rejoacă, potrivit digisport.ro.

2 răspunsuri

  1. O publicatie din Italia prezinta motivul pentru care Simona Halep a fost invinsa de Johanna Konta
    Miercuri, 12 Iulie 2017, ora 14:00

    … De partea cealalta, Halep a fost la doua puncte distanta de succes, insa a confirmat acea fragilitate mentala care o impiedica in momentele importante”, noteaza publicatia Il Tennis Italiano…”____––_____

    Exact asta spuneam eu 2 ani in urma( cabd a fost invinsa de flavia panetta), si este aproape normal sa te simti complexat, cand stii de ce gunoaie este condusa tara din care vii si o reprezinti, si cat de mare este decalajul in tre posibilitatile reale si actualul grad de civilizatie si prosperitate al natiei…ma si mir ca Simona inca nu a parasite Romania, inca…///
    Sept.11, 2015-„Problema (si nu numai in sport) este data de faptul ca exista -intotdeauna – si latura psihologica a ecuatiei, si asa cum spuneam altadata despre Simona si Serena, Simona are labiliatea psihologica in defavoarea sa, si-a creat un complex de inferioritate din care nu poate iesi.Altfel nu ar fi posibil o asa infrangere (mai mult decat) usturatoare, primita de nr. 2 mondial, de la nr. 26!!! Insa-asta este- numarul 26 a mai invins-o pe Simona inca de 3 ori , inainte.Iar -in general- in memoria colectiva (a mapamondului) raman nu neaparat cele mai mari talente CI cele mai CONSISTENTE -concurente- in evolutie, adica mentinerea pe locul I (cu fluctuaii scurte pe locul II ) a macar 5 ani consecutivi…Totusi, Simona trebuie felicitata pentru efort, nimeni nu poat banui ca a fost vre’un blat, ea a dat tot ce a putut, dar-inca odata- asta este realitatea, intotdeauna se gasesc lupi tineri”(si flamanzi- precum elvetianca Belinda B.-care ele insele pot fi dar o „stea cazatore”), sau chiar mai batrani, dar care au determinarea psihologica mult mai puternica, cea ce le permite concentrare maxima, care-de multe ori- surclaseaza si talentul(tehnicitatea) si masa fizica (puterea)…///

  2. Iar pentru ca se fac tot soiul de speculatii aiurea(cu tipete, zgomote), trebuie sa punctam ca este vorba de o partida de tenis si nu de sah, iar (cum zice si Biblia despre) , „invatatura tuturor lucrurilor” cat si „orice sfada ” care trebuie sa se termine cu declaratia insasi a Simonei:”…De asemenea, Simona a vorbit si despre meciul in sine: „Iau lucruri pozitive dupa acest turneu, Konta a jucat bine si a meritat victoria.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri