În premieră, anul acesta, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti a decis să acorde burse speciale tuturor olimpicilor care se vor în scrie la studiile de licenţă ale UPB 2017-2018.
Astfel, olimpicii internaţionali şi naţionali, care vor decide să se înscrie la Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti vor beneficia de o bursă specială,  in valoare de 1000 euro , respective 500 de euro.
Bursele vor fi acordate, lunar, din bugetul universităţii  doar pentru perioada în care, actualii liceeni, viitori studenţi ai UPB, îşi vor menţine performanţele şcolare la cel mai ridicat nivel din punct de vedere al abordării olimpiadelor internaţionale şi naţionale. “ Am luat această decizie, la nivelul conducerii Universităţii pentru că învăţământul universitar românesc trebuie clădit în primul rând pe valori şi înaltă performanţă, iar  efortul celor care se înscriu în aceste două coordonate merită fără prisosinţă răsplătit şi totodată susţinut ”  a declarat rectorul unităţii de învăţământ , Mihnea Costoiu.
În această perioadă continuă înscrierile pentru studiile de licenţă 2017-2018 în cadrulUniversitatea POLITEHNICA din Bucureşti, până sâmbătă ora 16. speciale tuturor olimpicilor care se vor în scrie la studiile de licenţă ale UPB 2017-2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

3 + 7 =