Caută
Close this search box.

Firea îi așteaptă pe chinezi cu o intersecție a drumului mătăsii și un proiect imobiliar uriaș în parteneriat

Primarul general Gabriela Firea a declarat vineri că Bucureștiul trebuie să joace rolul de hub comercial pe noul drum al mătăsii, inițiat în cadrul formatului 16+1, China și țările din Europa Centrală și de Est.

„Ca primar general al municipiului București privesc cu foarte mare interes inițiativa ‘Belt and road’, lansată în 2013. Și, de asemenea, privesc cu mare interes ceea ce susține această inițiativă și anume investițiile majore de infrastructură pe legendarul drum al mătăsii, un adevărat simbol al cooperării economice dintre China și Europa. Dacă ne uităm pe o hartă, putem constata că Bucureștiul este prima capitală situată pe traseul platformei de conectivitate dintre China și UE, care constituie răspunsul european la inițiativa ‘Belt and road’. Așadar, Bucureștiul poate și trebuie să joace un rol important în dezvoltarea în România a unui adevărat hub comercial și de transport pe acest nou drum al mătăsii”, a declarat Gabriela Firea, la un panel din cadrul forumului ”Dialogul partidelor politice China — Țările Europei Centrale și de Est 2017”, citată de Agerpres.

Primarul general al Capitalei a amintit și avantajul pe care îl are România, prin portul Constanța de la Marea Neagră, dar și prin căile de transport fluvial și feroviar către Europa centrală și de vest și celelalte state din cadrul UE.

Ea a menționat ca un proiect important de infrastructură, în care Primăria Capitalei și-a propus să se implice, finalizarea lucrărilor la Canalul Dunăre — București, proiect, după cum a spus Firea, plănuit pentru a face posibil transportul naval între capitala României, Marea Neagră și Europa Centrală prin intermediul Dunării.

Canalul Dunăre — București ar putea deveni și producător de energie prin patru micro-hidrocentrale, cu o producție totală de circa 40 MW, dar și o sursă de irigații pentru circa 150 de mii de hectare de teren arabil, a precizat edilul șef al Capitalei.

„Portul, dar și Canalul Dunăre — București ar putea costa 1,5 miliarde euro. În același timp, privind dinspre Orient, Bucureștiul este prima capitală situată pe coridorul IV paneuropean care reprezintă, totodată, principala cale de transport către statele din Europa centrală și de est. Așadar, eu cred că București poate și trebuie să devină o poartă mereu deschisă pentru cooperarea dintre China și Europa. (…) Am convingerea că municipiul București poate deveni, într-adevăr, portalul prin care noul drum al mătăsii poate intra în spațiul Uniunii Europene”, a subliniat Gabriela Firea.

În calitate de primar general al Capitalei, ea și-a oferit întregul sprijin pentru realizarea platformei de conectivitate între China și UE, dar și pe aspectele ce țin de colaborarea dintre China și România.

Gabriela Firea a punctat că are cunoștință despre experiența marilor companii chineze specializate în dezvoltarea proiectelor de infrastructură, „domeniu foarte important pentru Primăria Municipiului București”, dar și interesul unor companii chineze de a dezvolta „uriașe proiecte imobiliare în parteneriat cu reprezentanții administrației locale”. „Vă informez și pe această cale că municipiul București are proiecte de construcții de locuințe accesibile și de calitate pentru tinerii bucureșteni și pentru cazurile sociale”, a spus ea.

Primarul general a menționat și implicarea sa în continuarea proiectului legat de realizarea centurii Capitalei, arătând că, în paralel, PMB dorește să dezvolte și alte proiecte importante de infrastructură.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri