Caută
Close this search box.

Aplicația WhatsApp, blocată în China

Chinezii se confruntă cu imposibilitatea de a folosi aplicația WhatsApp, aceasta fiind blocată parțial pe teritoriul țării, iar specialiştii susţin că de vină este guvernul chinez.

Utilizatorii aplicației nu pot trimite poze sau video-uri şi, uneori, acestora nu le ajung nici măcar mesajele text.

De vină pentru aceste blocări ar fi guvernul chinez, au confirmat pentru The New York Times experții în securitate.

Fără vreo comunicare oficială din partea regimului comunist de la Beijing, e posibil ca acest serviciu de mesagerie să fie blocat complet în perioada imediat următoare sau să fie doar ceva temporar.

În cazul blocării permanente, WhatsApp ar urma să se alăture unui lung şir de site-uri şi servicii online blocate de guvernul chinez.

Pentru China cenzura nu este o noutate, în această țară existând un lung istoric al unor astfel de intervenţii. În urmă cu aproximativ o lună, trei dintre cele mai importante servicii de streaming video din China, Sina Weibo, iFeng şi ACFUN, au fost cenzurate pe motiv că nu se aliniază la reglementările naţionale şi încurajează discursul negativ.

Pe de altă parte, blocarea WhatsApp ajută rivalul local WeChat, care este oricum mai popular în China decât aplicaţia celor de la Facebook.

sursa: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri