Caută
Close this search box.

Incendiu de proporții în Parcul Național Domogled. Peste 60 de salvatori militari s-au deplasat în zonă

Un incendiu de proporții a izbucnit încă de marți după-amiază la litiera dintr-o pădure de pin negru de Banat iar peste 60 de salvatori militari și zece lucrători silvici s-au deplasat, miercuri dimineața, în zona afectată de flăcări, în sprijin fiind solicitat și un elicopter al MAI, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinți, Raluca Tîrcă.

„În această dimineață, peste 60 de salvatori militari și zece lucrători silvici s-au deplasat în zona afectată, pe raza Ocolului Silvic Târnița, în locul numit Vârful lui Stan, pentru a interveni la stingerea incendiului de pădure. De asemenea, a fost solicitat un elicopter dotat cu dispozitiv de stingere de tip Bambi Bucket, din cadrul Inspectoratului General de Aviație din MAI, pentru a sprijini eforturile de stingere ale salvatorilor de la sol”, a declarat Raluca Tîrcă, informează Agerpres.

Pompierii militari au rămas peste noapte la fața locului pentru a supraveghea zona, până la suplimentarea efectivelor care acționează în vederea limitării și stingerii incendiului, ale cărui focare sunt izolate pe piscurile versantului greu accesibil.

Potrivit IGSU, în cursul zilei de marți, în Parcul Național Domogled din județul Mehedinți a izbucnit un incendiu de pădure de pin negru și vegetație uscată.

Pentru a stabili aria de manifestare, focare și posibilitățile de propagare, pompierii din cadrul ISU Mehedinți au efectuat recunoașterea din aer cu elicopterul SMURD.

Conform sursei citate, incendiul se manifestă pe un versant cu două piscuri, pe o suprafață de circa 10 hectare, în mai multe focare izolate. Arde atât vegetația uscată, cât și pin, într-o zonă greu accesibilă forțelor și mijloacelor de intervenție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri