Caută
Close this search box.

Un cuplu dispărut acum 75 de ani a fost găsit în munți, sub un ghețar

Un cuplu dispărut de 75 de ani în masivul Les Diablerets, din sudul Elveției, a fost găsit mumificat sub zăpezile unui ghețar, la 2.615 de metri altitudine, potrivit AFP.

Corpurile perfect conservate zăceau unul lângă altul, având între ele rucsacurile, o sticlă, o carte și un ceas, a declarat ziarului Le Matin  directorul domeniului schiabil Glacier 3000, Bernard Tschannen. Un angajat al stațiunii a fost cel care le-a descoperit joia trecută în apropiere de teleschiul vârfului Dôme.

„Este vorba de un bărbat și de o femeie îmbrăcați în haine din perioada primului război mondial”, a adăugat Tschannen.

„Gheața i-a conservat perfect iar obiectele personale sunt intacte”, a subliniat el, potrivit Agerpres. Cuplul a căzut probabil într-o crevasă, iar ghețarul a restituit corpurile.

Poliția va face teste ADN, însă ziarul Le Matin, care citează unul dintre cei șapte copii ai cuplului, asigură că este vorba de trupul unui cizmar, de 40 de ani, și al soției sale învățătoare, de 37 de ani. Cei doi soți au plecat pe jos, pe 15 august 1942, în localitatea Chandolin, pentru a-și hrăni animalele aflate la munte.

Ar fi trebuit să se întoarcă în aceeași seară, dar după două luni și jumătate de căutări fără succes, cei șapte copii ai lor rămași orfani au fost duși în centre de plasament.

„Ne-am petrecut viața căutându-i neîncetat. Nu credeam că într-o zi le vom putea oferi funeraliile pe care le meritau”, a declarat Marceline, care la momentul dispariției părinților săi avea patru ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri