Caută
Close this search box.

Consultare publică pe tema sănătății în piața unică digitală

Comisia Europeană a lansat, pe 20 iulie, o consultare publică privind modul în care ar trebui folosite inovațiile digitale în scopul îmbunătățirii serviciilor medicale și a sistemului sanitar din Europa. Această consultare va pune bazele unei noi politici, ce urmează să fie adoptată la finalul anului, conform strategiei privind piața unică digitală. Într-o declarație comună, vicepreședintele Andrus Ansip și comisarii Vytenis Andriukaitis și Maryia Gabriel au salutat această inițiativă: „Suntem dedicați să creștem nivelul de calitate a vieții în Europa, prin îmbunătățirea sistemului de sănătate european și a cercetărilor în domeniu, folosind tehnologiile digitale la adevăratul lor potențial. Această consultare publică ne va ajuta să identificăm căi prin care le vom putea oferi cetățenilor, cadrelor medicale și cercetătorilor un mai bun acces la informații și modalități de prevenție, la tratamente personalizate dar și o reacție mai rapidă la amenințările pandemiilor. Vrem ca noile inițiative digitale să susțină libera circulație a pacienților și a datelor medicale, să încurajeze modernizarea sistemelor medicale naționale și să aducă laolaltă progresele făcute pe tot cuprinsul Europei. La baza politicilor noastre, cetățenii și bunăstarea lor reprezintă principala noastră prioritate.”

Consultările vor colecta informații pe trei teme diferite

  • acces securizat al cetățenilor la istoricul lor medicat și posibilitatea ca aceste date să fie accesibile și peste granițe;
  • conectarea și împărtășirea informațiilor și a expertizelor în sprijinul cercetărilor în domeniu, adaptarea și personalizarea serviciilor și o mai bună anticipare a epidemiilor;
  • folosirea serviciilor digitale pentru a le da cetățenilor mai multă putere de decizie și pentru a promova un sistem sanitar centrat pe nevoile lor.

Inovația digitală poate oferi metode eficiente și la costuri accesibile pentru sprijinirea tranziției de la un sistem centrat pe instituțiile spitalicești, la un model care are în centrul său persoana. De asemenea este urmărită diagnosticarea mai eficientă a pacienților. Spre exemplu, în cazul bolilor rare, timpul pentru diagnosticare ar putea fi redus, de la 5,6 ani, cât e media în prezent, la doar un an de zile.

Schimbările demografice, creșterea incidenței pentru boli cornice, problemele privind tratarea bolilor infecțioase și costurile în creștere ale serviciilor medicale reprezintă provocări majore pentru sistemul sanitar în Europa.

În aceste condiții, abilitatea statelor membre de a le asigura cetățenilor săi accesul la servicii medicale de înaltă calitate va depinde de adaptarea sistemului de sănătate la noile condiții, în timp ce trebuie menținute costurile sub control și totodată sustenabilitatea sa financiară. Un raport privind piața unică digital readuce în prim-plan apelul făcut de Comisie pentru astfel măsuri, care să fie în linie cu legislația și care să asigure protecția datelor personale și să respecte drepturile pacienților. Eforturile Comisiei în această direcție sunt bazate pe inițiativele medicale deja existente, precum: planul de acțiune e-Sănătate, Orizont 2020, Mecanismul pentru Interconectarea Europei, Rețelele europene de referință pentru boli rare și complexe, sau Parteneriatul european pentru inovare privind îmbătrânirea activă și în condiții bune de sănătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri