Caută
Close this search box.

Arabia Saudită acuză Qatarul că vrea să declare război

Ministrul de externe al Arabiei Saudite, Adel al-Jubeir, a avertizat că apelul Qatarului la internaționalizarea locurilor sfinte ale islamului constitutie o declarație de război. „Ne rezervăm dreptul de a răspunde oricărei părți care lucrează în domeniul internaționalizării locurilor sfinte”, a declarat duminică ministrul, citat de Xinhua.

La o conferință de presă în Bahrein, șeful diplomației saudite a insistat că țara sa permite accesul pelerinilor din Qatar la Mecca, dar respinge orice tentativă a Qatarului de a politiza pelerinajele, iar ideea internaționalizării este „o declarație de război la adresa regatului”.

Pe de altă parte, Arabia Saudită, Bahreinul, Emiratele Arabe Unite și Egiptul, care au impus din 5 iunie o blocadă împotriva Qatarului, au anunțat că vor permite avioanelor din Qatar să utilizeze coridoare de zbor de urgență, informează agenția saudită de presă SPA, preluată de Reuters. Autoritatea aeronautică din Arabia Saudită a precizat că este vorba de nouă coridoare, inclusiv unul prin spațiul aerian internațional de deasupra Mării Mediterane, care va fi monitorizat de autoritățile egiptene. Coridoarele au fost identificate sub supravegherea Organizației Internaționale a Aviației Civile (OIAC) a Națiunilor Unite, în urma unor audieri cerute de Qatar, și vor fi deschise de marți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri